full screen background image

Prefectura Iași caută spații pentru eventualii refugiați de război din Ucraina

Autorităţile locale din Iași pregătesc instalarea unor tabere în perspectiva sosirii refugiaţilor, în caz că ruşii vor invada Ucraina. Iaşul se află printre judeţele din „linia I” a unui asemenea flux de migranţi. Prefectul Bogdan Cojocaru s-a consultat cu inspectorul şef al ISU Iaşi în vederea identificării unor locuri pentru amplasarea unor astfel de tabere de refugiaţi. „Se face o inventariere a tuturor spațiilor sau a zonelor unde pot fi amplasate tabere pentru refugiați . Mi-aș dori ca acest lucru să nu se întâmple, să nu avem nevoie de aceste zone/spații de cazare, însă, în funcție de cum vor evolua lucrurile, să fim pregătiță și, așa cum zicea și domnul ministru Bode, suntem într-un moment în care doar analizăm aceste posibile spații unde ar putea fi amplasate aceste tabere”, a spus Bogdan Cojocaru, prefectul Iașului. La sfârșitul săptămânii trecute, ministrul Afacerilor Interne preciza că a fost realizat planul de acţiune privind managementul unui flux masiv de refugiaţi pe teritoriul României, iar vizate sunt judeţele din nord şi est – Maramureş, Suceava, Botoşani, Iaşi şi Tulcea. Ultimele tabere de refugiaţi au fost amenajate în România în 2015, când sute de mii de migranţi din Orientul Mijlociu şi din Africa s-a îndreptat spre vestul Europei. Vă recomandăm să citiți și: O clujeancă a traversat țara pentru a nu rămâne în scaunul cu rotile. Acum își poate mișca ambele picioare AUDIO EXCLUSIV | Marile proiecte ale primăriilor din Iași, Suceava și Botoșani, promise la începutul anului 2022
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments