full screen background image

AUDIO | Mihai Chirica revine în funcția de primar al Iașului. A fost admisă contestația edilului

Mihai Chirica revine în scaunul de primar al Iașului. Vineri, 11 februarie, Tribunalul Iași a admis plângerea înaintată de edil împotriva ordonanței prin care procurorii DNA au dispus instituirea controlului judiciar. Astfel, principala măsură dispusă de procurori, cea privind impunerea interdicției ca Mihai Chirica să-și exercite funcția de primar, a fost ridicată. Decizia instanţei este definitivă. „Se admite plângerea formulată de petentul-inculpat Chirica Mihai, împotriva ordonanței procurorului de luare a măsurii preventive a controlului judiciar din 04.02.2022 dată în dosarul nr.3/P/2022 al Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Iași, cercetat pentru comiterea infracţiunilor de «fals intelectual» în formă continuată, prev. de disp. art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal (două acte materiale), instigare la «uzurparea funcției» prev. de disp. art. 47 C. pen. cu referire la art. 300 C. pen. rap la art. 132 din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal”, arată decizia judecătorului. Mihai Chirica, primarul Municipiului Iași: „S-a hotărât ridicarea în totalitate a condițiilor cerute de procuror, respectiv în acest moment nu mai există nicio interdicție în ceea ce privește controlul judiciar. Practic am intrat în deplinătatea tuturor atribuțiilor pe care le am în calitate de primar al municipiului Iași. Dar acest lucru este mai puțin important. Important este că astăzi (vineri, 11 februarie n.r.) am primit o gură de oxigen care confirmă faptul că statul de drept în România trebuie respectat, iar cei care nu-l respectă pot îndrăzni să creadă că există instanțe de judecată ale statului care îți pot oferi dreptatea. De asemenea, tot astăzi (vineri, 11 februarie n.r.) am înțeles faptul că au fost mulți oameni care au suferit și suferă din cauza aplicării injuste a unor prevederi legale, cu voie sau fără de voie, din erori judiciare sau voite, dar că de fiecare dată mai există o șansă pe care trebuie să o înțelegi și care este aplicabilă în conformitate cu statul de drept. Tot astăzi (vineri, 11 februarie n.r.) am înțeles un lucru – nu este suficient să vrei să faci bine, trebuie să te și însoțești de oamenii care să te ajute să faci bine, și trebuie să fii foarte atent asupra calității celor din jurul tău pentru a putea să-ți duci toate lucrurile pe care le-ai gândit pentru comunitate până la capăt. Am mai înțeles, de asemenea, un lucru astăzi (vineri, 11 februarie n.r.) . Orice bătălie nu folosește nimănui și din orice război toată lumea are de pierdut. Prin urmare, va fi o modalitate de reașezare, de repunere a conduitei mele în toate disputele politice pe un făgaș mult mai echilibrat, mult mai apropiat de înțelepciune, care să reconfirme faptul că putem, împreună, toate forțele politice, toți oamenii care gândesc binele acestei națiuni, că putem să facem din România un stat respectat în toată forma sa: și cea a justiției, și cea administrativă și toate celelalte componente ale statului. Nu pot să mulțumesc pentru că deontologia nu permite, dar cei care cred în justiție cu adevărat trebuie să fie felicitați și trebuie să urmărească totdeauna aplicarea legii cu sfințenie”.  
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments