În Dicționarul „Junimii” (1921), Iacob Negruzzi scrie despre Nicolae Beldiceanu că este un „poet liric sentimental și descriptiv”, care „publică de mulți ani poesiile sale în Convorbiri, dar frecventează Junimea abia din 1879”, iar Nicolae Gane îl evocă, în Zile trăite (1903), printre „membrii veniți mai în urmă în cercul Convorbirilor între care se numără multe talente viguroase, multe capete erudite care s-au ilustrat prin scrieri de o necontestată valoare”, alături de Alexandru Xenopol, Dimitrie C. Olănescu, I.L. Caragiali, Ioan Slavici, Petru Missir, Nicolai Volenti, C. Dimitrescu-Iași, generalul Bengescu-Dabija, Alexandru Vlahuță, I. Cantacuzin (Zizin), C. Meisner, loan Nenițescu, Al. Philippide, Theodor Burada, C. Leonărdescu, Xenofon Gheorghiu, Al. Sutzu, Vasile Burlă ș.a. Născut la Preutești, urmându-și cursurile la Liceul Național din Iași și la AcademiaMihăileană, Nicolae Beldiceanu a fostsubprefect în județul Suceava, comisar de poliție la Fălticeni, apoi profesor de română, latină, istorie și geografie la Fălticeni, Botoșani și Iași. S-a interesat de arheologie, numismatică și epigrafie, a făcut săpături arheologice la Cucuteni și a publicat lucrări în domeniu (Antichitățile de la Cucuteni, 1885; Epitaful aflat la Bunești, 1888), care i-au adus titlul de Membru al Academiei de Științe din Berlin. Ca poet, a debutat în ziarul „Lumina” al lui B.P. Hasdeu, în 1863. Din 1879, când se stabilește la Iași, a frecventat „Junimea” și și-a publicat poeziile (cu precădere, pasteluri) în „Convorbiri literare”. Se apropie însă de cercul socialiștilor ieșeni, îi părăsește pe junimiști și migrează la „Contemporanul”, unde publică versuri sociale, protestatare și umanitare. În 1887, în urma unor neînțelegeri cu V.G. Morțun, pleacă și de la „Contemporanul” și își înființează un cenaclu propriu (frecventat, printre alții, de A. Gorovei, Izabela Sadoveanu, D. Anghel, A. Stavri), care a durat doar doi ani. În afară de lucrările de arheologie, Nicolae Beldiceanu a mai publicat studiul Elemente din istoria românilor (1893-1894), nuvela Tala (1882), drama Dorman (1901) și două volume de versuri (ambele în 1893): Poezii șiDoine. În ce privește poezia, nu a reușit să dea decât versuri executate fie „după stampele lui Alecsandri”, fie „trăgând cu ochiul spre textul eminescian”, fie prin asezonare cu „ingrediente ideologice”. Iar plecarea de la „Convorbiri literare” și convertirea la socialism, accentuează Eugen Lungu în antologia Poeți de pe vremea lui Eminescu, „nu-i aduce un spor de talent cum s-a pretins [după al Doilea Război Mondial, „adoratorii lui Marx” i-au „umflat grandios prestația literară” – n.m., L.Ț.]: minorul «Junimii», făcând figurație în caracuda prezidată de Miron Pompiliu, devine minorul Contemporanului”. În poezia lui Nicolae Beldiceanu se pot distinge trei direcții: la început, sunt valorificate formulele tradiționale, ulterior, odată cu aderarea la politica revistei „Contemporanul”, crește interesul pentru versurile cu accente sociale, care „ciocnesc antitetic două lumi – una ajunsă, încărcată de toate păcatele posibile, și alta, a «umiliților și obidiților», pură în mizeria ei” (Eugen Lungu), apoi, poetul se arată tot mai preocupat de experimentul prozodic. Ion Lăzărescu descrie punctual, în Dicționarul literaturii române de la origini până la 1900, traseul parcurs de poetul Nicolae Beldiceanu și caracterul anticipativ al unor structuri prozodice pe care le-a practicat: „Părăsind poezia tradițională a primei perioade (pasteluri în maniera Alecsandri, meditații în ton decepționist, fără originalitate – Geniu și nefericire), Beldiceanu a încercat o nouă formulă prin abordarea în poezie a unei tematici care formează de obicei obiectul științelor exacte. Un amplu poem, publicat în «Arhiva», Pământul, evocă geneza și istoria planetei, erele geologice, apariția omului, însă fără valoare sub raport literar. Nicolae Beldiceanu teoretizează poliritmia, experimentând-o pe teme tradiționaliste (în poemul Țăranii) și pregătea un studiu asupra poeziei poliritmice. Pentru prima dată la noi, Beldiceanu vorbește despre versul polifonic. Versurile Poliritmicelor sale anunță noile tehnici ale poeziei din secolul al XX-lea. Atunci când reușește să se desprindă de modele și să exprime cu sinceritate impulsurile vii ale sufletului (Sorin), lirica lui Beldiceanu capătă simplitate și apar accente grave care o apropie, surprinzător, de T. Arghezi. Sprinteneala unor versuri anunță ritmurile lui St. O. Iosif”. Deși nu s-a remarcat în mod deosebit prin versurile sale, Nicolae Beldiceanu are totuși, în poezie, „un merit personal”, după cum bine observă Eugen Lungu: „aproape toți cercetătorii îi recunosc întâietatea în dezvoltarea versului polifonic”. Lucia Țurcanu, Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” FLORICA Lumânărică și sulcinică, Pe sânul verei cel răsfățat, Strâns-a, cules-a dulcea Florică, Ș-acum voioasă vine spre sat. – Ea se-ntâlnește acolo-n cărare Pe sub frunzarii cei de alun, C-un flăcău mândru, flăcău ce are La pălărie ochi de păun. „Floare, cu sânul plin de mărgele, Spune, cu mine când te-ai iubi?” „Știi când, voinice? – când micșunele Pe răchițică vor înflori…” ÎN VIE Era toamna, câte una, Pe jos nucile cădeau; Crengile-mpleteau cununa Frunților ce atingeau. Sub tufarii de la vie, Printre strugurii voioși, Eu priveam cu bucurie Noaptea ochilor frumoși… Tu ședeai jos, sub o viță; De asupră-ți, Smărăndiță, Atârna un strugurel, Verde ca un smărăndel… MOȘII Cofiți, străchini și ulcele, Înșirate stau la porți, Și-n cofiți, lumânărele: Azi e ziua celor morți. Morții azi au masă mare. Pe săraci morții hrănesc; Curge vinul prin pahare, Morții azi benchetuiesc. Dar în timp ce fiecare Face pentru morții săi, Astă milă trecătoare, Ce se uită de cei răi. Mai sunt morți uitați de lume; Nime la ei se gândesc: La morminte fără nume. Al meu vers eu dăruiesc. SORIN (fragment) Se lasă gerul pe pământ, Tu dormi, Sorine, în mormânt… O! dac-ai fost ca să te duci, În lumea tristelor năluci, De ce, frumosule pribag, Ai mai trecut al vieței prag? – Suflarea mea, căldura mea, Lumină! ce n-oi mai vedea, Cum te simt eu, și cum te port În inima mea, mort!… Singurătate! vino, vin De liniștește al meu sin; Lasă-mă singur cu Sorin… /………………………………./ Leule! oprește al tău pas, Durerei mele dă-i glas Să plângă sfânta comoară, Ce nu mai poate să moară… Dă-mi dinți, inima să-mi rup, Dă-mi unghii, groapa s-o destup… Săpați ciocli, goliți mormântul, Svârliți afară tot pământul! Cu sete mare, să mă…
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM
Poeți contemporani cu Eminescu: Nicolae Beldiceanu, între Junimea și Contemporanul
Articolul anteriorSfaturi de la DSP Neamț pentru persoanele infectate cu coronavirus
Articolul următorVIDEO | Aproape 10 apeluri pe zi sunt la „Telefonul Copilului” în județul Iași
