full screen background image

FOTO | 172 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu. Ziua Culturii Naționale

După ședința festivă de Consiliu Local, în cadrul căreia a fost acordat titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Botoșani laureatului Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu”, autoritățile au participat, sâmbătă, la o ceremonie religioasă desfășurată la Biserica „Uspenia”, în care a fost botezat poetul Mihai Eminescu, dedicată aniversării a 172 de ani de la nașterea sa. Prefectul județului, Dan Nechifor, președintele Consiliului Județean, Doina Federovici, primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, reprezentanți ai formațiunilor Pro România, PSD și USR, dar și oameni de cultură, membri ai Uniunii Scriitorilor din România, au depus jerbe de flori la statuia poetului din curtea bisericii. Ulterior, trei preoți au oficiat apoi un Te Deum.  
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments