full screen background image

AUDIO | Vacanțe încheiate cu amenzi usturătoare pentru formularul de localizare

​Peste 2.000 de botoșăneni ca​​re s-au întors din străinătate şi nu au completat formularul de​​ localizare a pasagerilor​ au fost amendați de reprezentanții Inspecției Sanitare de Stat. Majoritatea s-au întors din vacanță, cei mai mulți din Ucraina. Conform listelor transmise de STS Direcției de Sănătate Publică, în perioada 25 decembrie 2021- 7 ianuarie 2022 au fost identificate 2.064 persoane din judeţul Botoşani care au intrat pe teritoriul României fără a respecta ​​prevederile legale cu privire la localizarea pasagerilor​, spune directorul DSP, dr. Monica Adăscăliței.​ ​La Botoșani s-a aplicat amenda minimă de 2.000 de lei, dar a cărei valoare se poate înjumătăți dacă este achitată în ​15 zile. Banii intră în bugetul local. ​Sancţiunea se dictează pentru fiecare din membrii unei familii care a călătorit în străinătate. Formularul de localizare a pasagerilor poate fi accesat de pe platforma plf.gov.ro. Documentul poate fi completat cu 24 de ore înainte de intrarea în ţară, nu mai târziu de 24 de ore după sosirea în România.
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments