full screen background image

2021| Un an rodnic pentru Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie „Elena Doamna” din Iași

Anul ce tocmai a trecut, 2021, a fost unul rodnic pentru Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie „Elena Doamna” din municipiului Iași. „Față de anul 2020 avem cu șapte la sută mai mulți copii aduși pe lume, iar față de acum cinci ani situația este chiar și mai bună”. Unitatea medicală și-a făcut bilanțul la sfârșitul anului. „Fiecare unitate medicală face la finalul anului un bilanț, un calcul care nouă, celor de la Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie ”Elena Doamna” ne-a arătat că stăm foarte bine la numărul de nașteri. Putem spune ca față de anul 2020 avem cu șapte la sută mai mulți copii aduși pe lume, iar față de acum cinci ani situația este chiar și mai bună. Este drept că această creștere a numărului de nașteri la maternitatea noastră se datorează și faptului că în această perioadă pandemică am fost unitate suport Covid, iar în unitatea noastră medicală au ajuns și mame din alte județe ale Moldovei”, a declarat dr. Gabriel Martinescu, managerul Maternității „Elena Doamna” din Iași Managerul maternității a menționat și faptul că se bucură că a putut fi de un „real sprijin” pentru pacientele confirmate cu coronavirus  și le-a putut ajuta să aducă pe lume prunci sănătoși. (…) dar și că ne-am continuat activitatea cu aceeași dedicare de care a dat dovadă întotdeauna personalul nostru, lucru pentru care țin să le mulțumesc”, a spus dr. Gabriel Martinescu. Sursa foto: Playtech Vă recomandăm să citiți și: AUDIO | Un ieșean a incendiat un ansamblu pentru colectarea gunoiului din zona Gării Palatul Culturii din Iași, iluminat în turcoaz
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments