full screen background image

Inspectoratul General pentru Imigrări: Nu mai sunt necesare copii ale unor documente, începând cu 1 ianuarie

Inspectoratul General pentru Imigrări a anunțat marți, 28 decembrie, că au fost simplificate procedurile de lucru privind eliberarea documentelor emise cetățenilor străini și europeni, începând cu 1 ianuarie 2022. Astfel, la solicitarea acordării sau prelungirii dreptului de ședere, de rezidență sau emiterea avizului de angajare nu mai sunt necesare copii ale unor documente. Mai exact, structurile teritoriale ale Inspectoratului General pentru Imigrări nu vor mai solicita, la depunerea documentelor privind reglementarea dreptului de ședere sau de rezidență, după caz, copii ale următoarelor documente: actul de identitate al cetățeanului român/străin eliberat de autoritățile române, scrisoare de acceptare la studii, actul constitutiv al instituției de formare profesională și actul constitutiv al organizației. De asemenea, nu vor mai fi necesare copii ale certificatului de înmatriculare al societății comerciale, actelor constitutive ale societății comerciale, hotărârii judecătorești de înființare, certificatului cu înscrierile de mențiuni efectuate la O.N.R.C (dacă este cazul), autorizației de funcționare și avizului tehnic de specialitate. Totodată, atât cetățenii UE/SEE/Confederaţiei Elveţiene cât și cetățenii terți, nu mai sunt obligați să depună copie a certificatului de căsătorie și a certificatului de naștere al copilului, cetățean român/străin, eliberate de autoritățile române. Prin măsurile adoptate, Inspectoratul General pentru Imigrări urmărește creșterea gradului de încredere în activitatea instituției oferind cetățenilor predictibilitate și un serviciu public care poate fi soluționat mai simplu și mai rapid. Vă recomandăm să citiți și: VIDEO | Sprijin financiar pentru 12 aeroporturi regionale din țară Ministrul Agriculturii, discuții cu ambasadorul Israelului despre irigații, deșertificare și abatoarele kosher
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments