full screen background image

În această lună, aproape 13.000 de suceveni au fost carantinați după intrarea în România

În această lună, 12.949 de suceveni au fost carantinați după intrarea în România, pe cale terestră sau aeriană. Direcția de Sănătate Publică informează că numai ieri, 2.148 de persoane au fost carantinate după revenirea în țară pentru că nu erau vaccinate anti COVID sau nu aveau test PCR negativ. În centrul de vaccinare deschis la aeroportul Salcea, doar 3 persoane s-au vaccinat, în ultimele 24 ore. Șefa DSP Suceava, OLIVIA VLAD, spune că cel mai demoralizator aspect pentru angajații care asigură triajul epidemiologic în aeroport “este faptul că sunt agresati verbal, jigniti si scuipați de către cetățenii care sunt carantinați”. Ea a precizat că permanent trebuie solicitată prezența poliției de frontieră în centrul de triaj. Potrivit OLIVIEI VLAD, prezentarea dovezii de vaccinare, de testare sau a trecerii prin boala ar simplifica mult situatia la intrarea în România. “Acest lucrul respectat la intrarea în ţările din vestul Europei, dar, în mod paradoxal, cetatenii romani nu îl respectă atunci când se întorc acasă” a conchis ea.
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments