full screen background image

Culisele Kasta Morrely Fashion Week, la Palatul Cesianu-Racoviță din București

Festivalul Industriilor Creative® Kasta Morrely Fashion Week, ediția 2021 – 2022, conform tradiției, s-a desfășurat cu implicare voluntară, non-profit și a fost găzduită de Palatul Cesianu-Racoviță din București. Evenimentul principal a avut loc în format digital, fiind transmis sâmbătă, 11 decembrie, pe paginile Kasta Morrely Fashion Week, link principal . Specialiștii Kasta Morrely s-au făcut remarcați pe plan internațional pentru contribuția adusă la dezvoltarea concretă a sectorului industriilor culturale și creative, realizată prin conceperea Standardelor Ocupaționale legalizate de Manechin și Organizator Spectacole, conceperea și înregistrarea noului gen artistic Teatru de Modă, precum și materializarea doctoratelor necesare includerii acestui gen de activitate în domeniul culturii. Evenimentul cultural de modă a prezentat, prin Teatru de Modă®, tendințele anului 2022, creații de artă vestimentară, moda sustenabilă, colecții fashion glamour ale unor designeri în ascensiune în domeniul modei. Îndeplinirea standardelor de calitate cerute de calificările unui eveniment cultural de modă, ce poartă semnătura Kasta Morrely, s-a realizat împreună cu invitații internaționali și manechinele pregătite conform Standardului Ocupațional. În programul spectacolului cultural de modă și-au prezentat colecțiile capsulă fashion brandurile: Anne’s Bridal, Buticul Evei, By Danina, Carolina Design, Disia Couture, Kasta Morrely Kids, Lily of the Valley, Roox Clothing Line, Roxy Fashion, Seroussi, împreună cu invitatul special Addy van den Krommenacker designer al caselor nobiliare și regale din Europa.  Evenimentul digital Kasta Morrely Fashion Week a prezentat și o serie de materiale informativ-educative despre moda sustenabilă, moda etică, moda lentă și moda circulară. Au completat spectacolul de modă, filmări inedite din culisele atelierelor de modă unde s-au realizat cele două colecții interculturale de modă sustenabilă România – Portugalia – Tunisia, în cadrul proiectului internațional dedicat sustenabilității modei. Tema sustenabilității modei aduce în prim plan importanța valorilor culturale, sociale, etice, de mediu și economice în procesul dedicat dezvoltării durabile. Festivalul Kasta Morrely Fashion Week este parte a proiectului internațional „Sustenabilitatea Modei în lumina reflectoarelor, noi trenduri de Învățare Interculturală”. Proiectul este co-finanțat prin programul Europa Creativă al Uniunii Europene. Proiectul este desfășurat într-un consorțiu internațional implicând partenerii Organizația Intercultural for All din Portugalia, Universitatea Sfax din Tunisia și Asociația culturală Kasta Morrely în calitate de coordonator.  Asociația Kasta Morrely este una dintre cele 6 entități culturale ale României ce a primit finanțare de la Programul Europa Creativă a Uniunii Europene ca lider de proiect european de cooperare culturală.   Sursa foto: Kasta Morrely Fashion Week
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments