Ioan Pop-Florentin (n. 1843, în Popteleac, Sălaj)a fost membru al Societății „Junimea” din 1868, iar la „Convorbiri literare” a publicat din 1969. Este prezentat astfel de Iacob Negruzzi în Dicționarul „Junimii”(1921): „În «Junimea din 1868», viind din Botoșani. Autor de novele: Decebal, Casa neagră, Floarea albă, Tuhutum etc. sunt toate ieșite din pana lui. De mult timp el neglije marele său talent și numai scrie novele. De vro opt ani s-a supărat pe «Junimea» și nu se mai arată la întrunirile ei”. Era, după Eugen Lungu, „unul din nu atât de mulții fii de țărani de la «Junimea» și, fiindcă nu i-a ajuns ironia lui Ion Creangă, a încercat mereu să-și «înnobileze» obârșia, să se dea altul decât era, mereu complexat și mereu obsedat”. A fost, într-adevăr, un junimist activ o perioadă, după ce nuvela sa Decebal, citită de Titu Maiorescu în una din ședințele „Junimii”, trezește entuziasmul tuturor. A luat parte și la „prelecțiunile populare”, cu o conferință despre Forma estetică. „Impulsiv și orgolios, cu toate că avea aceleași idealuri estetice” (Dan Mănucă, Dicționarul literaturii române de la origini până la 1900), se îndepărtează totuși de gruparea ieșeană. În antologia Poeți de pe vremea lui Eminescu,Eugen Lungu comentează,ca pe un film cu intrigă tensionată, felul de a fi a lui Ioan Pop-Florentin și relația lui cu „Junimea”: „Oricum, la 1925, în Ștefaniada, însuși Pop-Florentin (sau Florantin, cum semna de astă dată) lasă o tristă mărturie fie a vanității sale bolnăvicioase, fie a perfidei sale maladii. Chiar pe coperta cărții e imprimată, probabil din inițiativa autorului, o stranie informație: «Aviz important (!) la sfârșitul epopeii», la finele volumului fiind catalogate toate meritele autorului. Nu lipsesc nici referințele – pozitive! – ale «odioșilor» junimiști T. Maiorescu, I. Negruzzi la opera lui Pop-Florentin. Acest puțin cam haotic aviz urmărea evident tentativa de a înălbi o reputație periclitată de «negrele falșuri și calomnii absurde», pensionarul îngrămădind invective la adresa unui șef, căruia «i-a ieșit în cale… ca rival» (probabil Maiorescu): «Pe nemiloșii calomniatori, care spre a servi pe stăpânul lor în lupta contra mea în poltroneria lor, s-au aventurat până la ieftina armă de a mă înnegri și prin șoapte la urechile imbecile, bâiguind calificarea de ‘nebun’, pe aceasta îi dezmințește următorul document», al cărui original se păstra (era clar!…) în arhiva ultragiatului. Documentul e o felicitare cu «ocazia aniversării a 80 de ani» semnată de niște fetițe cu nume dulci: «Galinitza Bellu, Stelutza…» ș.a. Important era că se elogia activitatea de instruire și iluminare… Atât modul cum o face, cât și argumentele invocate mai degrabă confirmă atitudinile adversarilor descât disculpă pe împricinat”. Iacob Negruzii subliniază că Ioan Pop-Florentin a ajuns la „Junimea” „viind din Botoșani”, unde a fost un timp profesor, după ce a absolvit facultatea de Filologie la Viena (1867). A mai fost profesor la Bârlad, iar între 1872 și 1873 l-a suplinit un timp pe Titu Maiorescu la Catedra de filozofie a Universității din Iași. Activitatea de scriitor a lui Ioan Pop-Florentin cunoaște două perioade: „cea din timpul «Junimii» și cea ulterioară”, prima „asigurându-i un loc distinct în istoria nuvelisticii române” prin nuvelele Decebal, Pribeagul, O floare albă, Juanita, O casă neagră, Tuhutum, Zoa-Zuivan, care se caracterizează „printr-o atmosferă stranie” și „amintesc, în ansamblu, de povestirile romanticilor germani Jean Paul, J.L. Tiek, A. Von Chamisso și J. Von Eichendorff și anticipă Sărmanul Dionis al lui Eminescu” (Dan Mănucă).A debutat editorial în 1870, cu volumul Cântece voinicești despre zile de bătrâni, urmat deRomeo (roman, 1873),Decebal (nuvelă, 1882),Tinerețea lui Ștefan cel Mare (nuvelă istorică, 1882), Horea (roman, 1885),Avram Iancu, regele carpaților (roman, 1891), Anecdote poporane (1893), Avram Iancu (roman, 1924),Ștefaniada (epopee în versuri, 1925). S-a stins din viață la 29 august 1936. ȘTEFANIADA (fragment) Voi, scumpe surori, și voi, frați iubiți, În cele zece Vetre pe veci întâlniți, Vă adunați, Și ascultați, Să vă cânt, un nou „Înșiră-te, mărgărite”, Voinicii ca din povești, isprăvi nenchipuite, Ce ai noștri strămoși într-un veac de demult, De-a lumii mirare, pe-a ei pânză au țesut. Când Domnul din ceruri a dat să coboare Moldovei un tată cu suflet de soare; Cu inima mare, îngerește domnind. Că zisu-i-au Ștefan-cel-Mare și Sfânt, Cum pe întreaga Europă și pe a lor scumpă țară, Cu al lor braț, de urgie și potop le apărară. Și apoi, – mai apoi, Veți cânta ca mine și voi. Căci – care altu așa mai făcu? Iată, încep a-nșira. Hai, – acu! Sculați-vă, vă cerem, voi, suflete adormite, Făptuireți din nou a voastre fapte sfinte.
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM
Poeți contemporani cu Eminescu: Ioan Pop-Florentin (Florantin), junimistul supărat
Articolul anteriorPercheziţii în mai multe judeţe, printre care şi Suceava, la persoane bănuite de deţinere ilegală de arme
Articolul următorVIDEO | Poveste de Crăciun, cu Raimond Chelban
