full screen background image

Bike sharing la Piatra Neamț, începând de anul viitor

Municipiul Piatra-Neamț va avea, de anul viitor, sistem de bike sharing prin care se vor putea închiria biciclete în mod neasistat. Proiectul include 22 stații publice de biciclete care vor adăposti 160 de biciclete clasice și 60 de biciclete electrice. Stațiile vor avea automate pentru eliberarea și încărcarea cardurilor și un dispecerat pentru rezolvarea eventualelor probleme apărute, respectiv pentru localizarea bicicletelor. „Sistemul de Bike Sharing va fi implementat în paralel cu cel de realizare a pistelor pentru bicicliști pe arterele principale din oraș. Nu putem încuraja folosirea mijloacelor de transport alternative decât oferind condiții de siguranță și confort pentru utilizarea lor” a declarat primarul Andrei Carabelea. Contractul are o valoare de 9 milioane 200 mii lei, iar firma care a fost declarată câștigătoare în urma licitației este WIND TECHNOLOGIES Brașov. Conform contractului, lucrările de execuție a terminalelor și a dispeceratului, inclusiv furnizarea bicicletelor, se vor finaliza în iulie anul viitor. Cele 22 de amplasamente vor fi dispuse în puncte cheie ale orașului, în zonele cele mai tranzitate, dar și în zone de interes precum Aleea Tineretului sau parcarea de la Colibele Haiducilor.
Neamt – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments