full screen background image

Primărie din județul Botoșani, amendată pentru deșeuri

Primăria comunei Frumușica a fost amendată, de Garda de Mediu, pentru colectarea necorespunzătoare a deșeurilor. Cu ocazia unui control care a avut ca scop verificarea stadiului de realizare a măsurilor prioritare de guvernanță privind gestionarea deșeurilor municipale și a stării de salubritate a localităților, comisarii Gărzii de Mediu Botoșani au constatat că pe raza Unității Administrativ Teritoriale Frumușica nu se asigură colectarea separată pentru deşeurile de hârtie, metal, plastic şi sticlă din deşeurile municipale. Deasemeni, comisarii de mediu au constatat că nu s-a atins, până la data de 31 decembrie 2020, un nivel de pregătire pentru reutilizare şi reciclare de minimum 50% din masa totală generată, cel puţin pentru deşeurile de hârtie, metal, plastic şi sticlă provenind din deşeurile menajere sau, după caz, din alte surse, în măsura în care aceste fluxuri de deşeuri sunt similare deşeurilor care provin din gospodării. Pentru neconformitățile constatate s-au stabilit măsuri cu termen în vederea remedierii și s-a aplicat o amendă de 10.000 lei.
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments