full screen background image

Conacul Vârnav Liteanu din Liteni va fi restaurat şi va deveni centru de pregătire pentru restauratori

Memorandumul privind Nota mandat de negociere a Acordului-Cadru de împrumut dintre România și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei în valoare de 216 milioane de euro pentru susținerea proiectului privind reabilitarea patrimoniului construit și modernizarea unor clădiri culturale din România a fost aprobat de Guvern, în cadrul ședinței din 28 octombrie. ‚‚De la începutul mandatului, inițierea unui nou Acord-Cadru de împrumut între România și BDCE pentru susținerea proiectului privind reabilitarea patrimoniului construit și modernizarea unor clădiri culturale din România a reprezentant o prioritate. Primul pas important a avut loc în noiembrie 2020 prin memorandumul aprobat de guvern pentru înaintarea cererii de împrumut, iar cel de-al doilea a avut loc astăzi, prin aprobarea memorandumului pentru începerea negocierii efective a acordului de împrumut, în baza aprobării Consiliului de Administrație BDCE a cererii. Investițiile în cultură sunt necesare pentru a susține antreprenoriatul Românesc și pentru a crea ecosisteme sănătate în cadrul comunităților locale, pentru a dezvolta și promova cât mai bine România. Este o veste bună pentru toți românii, indiferent de culoarea politică, pentru că București, Suceava, Iași, Timiș, Cluj, Argeș și Craiova sunt județele în care aceste investiții vor atrage un număr și mai mare de vizitatori. Chiar dacă Guvernul PNL are atribuții limitate, prioritățile noastre rămân soluțiile care ajută efectiv românii.’’ a declarat Bogdan Gheorghiu, ministrul Culturii. Consiliul de Administrație al Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei a aprobat în iunie 2021 cererea de împrumut formulată de către statul român, în cursul lunii mai 2021, ca urmare a memorandumului aprobat de Guvern în ședința din 18 noiembrie 2020. Ministrul Culturii, deputatul Bogdan Gheorghiu a adăugat ‚‚Pentru suceveni, acest Acord reprezintă o investiție importantă într-o clădire cu o încărcătură istorică a județul nostru. Conacul Vârnav Liteanu urmează să parcurgă un amplu proces de restaurare și să devină un centru de pregătire pentru restauratori, coordonat de Institutul Național al Patrimoniului. Prin urmare, sucevenii se vor bucura de un centru care va contribui la dezvoltarea și consolidarea meseriilor implicate în protejarea patrimoniului arhitectural, dar și la specializarea profesioniștilor din muzee și instituții de cercetare.’’ Propunerile Ministerului Culturii cuprinse în proiectul Acordului-Cadru sunt realizarea a 8 obiective de investiții: A. consolidarea, restaurarea şi modernizarea a 6 clădiri monumente istorice: • Muzeul Național de Istorie a României; • Teatrul Național şi Opera Română – Cluj-Napoca; • Fosta garnizoană militară a Timișoarei în scopul funcționării viitorului Muzeu Național al Revoluției Anticomuniste; • Așezămintele „Ion I.C. Brătianu” din București, sediu al Serviciului Colecții Speciale al Bibliotecii Naționale a României; • Vila și domeniul „Florica” de la Ștefănești – jud. Argeș, date recent în folosința Muzeului Național „Brătianu”; • Conacul „Vârnav Liteanu” de la Liteni – jud. Suceava, donat în acest an de dl. Johannes Sturdza Statului Român. B. Refacerea și modernizarea clădirii Teatrului Național „Marin Sorescu” Craiova C. Construirea unui sediu propriu pentru Opera Națională Română – Iași. Sprijinul financiar al BDCE reprezintă 80% din suma totală necesară pentru investiții, costul total net al proiectului fiind estimat la cca. 270 de milioane de euro, cu o perioadă de implementare de 7 ani.
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments