full screen background image

Parteneriat de schimb interșcolar „We are looking for future Olympic Stars”, implementat la Școala Gimnazială Nr. 3 Suceava

În perioada 1 septembrie 2019 – 31august 2022, la Școala Gimnazială Nr. 3 Suceava, se implementează parteneriatul de schimb interșcolar „We are looking for future Olympic Stars”, în cadrul Programului European Erasmus+ ce beneficiază de o finanțare de 29.390 de euro de la Uniunea Europeană. Obiectivele acestui proiect constau în promovarea unui stil de viață sănătos și motivarea practicării sportului pentru copiii cu vârste cuprinse între 11 și 14 ani. În acest proiect sunt implicați peste 500 de copii din cadrul Școlii Gimnaziale Nr. 3 Suceava și din școlile partenere din Slovacia, Bulgaria, Croaţia și Italia. Activitățile prevăzute în proiect au în vedere informarea în legatură cu beneficiile mișcării și ale obiceiurilor alimentare corecte, organizarea unor probe sportive, cunoașterea particularităților culturale ale țărilor implicate, realizarea unui dicționar de termeni sportivi, întâlniri cu personalități din lumea sportului și organizarea de mobilități în țările partenere. În săptămâna 4-8 octombrie 2021 a avut loc în Osijek, Croația, cea de-a doua mobilitate a proiectului. În prima zi a mobilității, elevii Şcolii Gimnaziale Nr. 3 Suceava și partenerii din Slovacia, însoțiți virtual de cei din Bulgaria și Italia au fost primiți cu căldură de prietenii lor de la școala Visnjevac care au oferit fiecărei țări partenere un moment artistic special. După ce le-a fost prezentată școala, elevii au participat la un antrenament sportiv sub îndrumarea lui Ivan Horvat, celebru atlet din țara gazdă. În cea de-a doua zi, elevii români s-au antrenat împreună cu colegii lor din Croația și Slovacia pentru competiția ce a avut loc în ultima zi. Într-o atmosferă caldă, cei care au devenit prieteni pe terenul de sport au avut ocazia să se cunoască mai bine in timpul activităților organizate de gazde. O zi plină de energie pozitivă, ambiție, fairplay, colegialitate și veselie a luat sfârșit cu îmbrățișări prietenești. Ziua a treia a mobilității a fost o zi a emoțiilor frumoase. Competiția la proba de 60 de metri sprint a fost un prilej de bucurie pentru toate cele trei echipe, deoarece pe podium au fost elevi din toate cele trei țări participante: România, Slovacia și Croația. Echipa Școlii Gimnaziale Nr. 3 Suceava a obținut, la băieți, locul al doilea – Victor Crâșmaru și locul al treilea – Nicolae Pârghie și rezultate deosebite la proba feminină a competiției. Asistenta medicală a școlii gazdă a organizat o activitate de promovare a alimentației sănătoase și i-a invitat pe copii să prepare un snack din fructe care a fost savurat de copii. Seara a adus fericire pe chipurile copiilor care au primit medalii, diplome și suveniruri din partea noilor prieteni, dar și tristețea îmbrățișării de rămas bun. Următoare mobilitate a parteneriatului va avea loc în Slovacia, în perioada 22-28 noiembrie 2021.  
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments