full screen background image

AUDIO | Spitalul Modular de la Lețcani se redeschide după 8 luni în care nu a fost folosit

O echipă medicală a Ministerului Apărării Naționale a preluat managementul Spitalului de la Leţcani, pentru a trata pacienți COVID-19. Echipa este formată din 25 de persoane: medici, asistenți medicali și brancardieri, dar personalul va fi suplimentat. Pentru a funcţiona la capacitate maximă, unitatea are nevoie de 60 de asistenţi şi de 18 medici. Echipa medicală va fi coordonată de un medic militar, colonelul Daniel Derioiu. „O echipă medicală şi cu ofiţeri de stat major, mixtă deci, pentru a ajuta, a coordona şi a mentoriza pe colegii noştri care îşi vor desfăşura activitatea în acest modul, o secţie externalizată a Spitalului de Boli Infecţioase. Vrem să ne asigurăm că există proceduri pe acest spital, că sunt cunoscute de personal, că problemele tehnice, dacă au fost, să se încerce rezolvarea lor. Încercăm să obţinem răspunsurile la toate întrebările şi să gândim scenarii care ne-ar putea pune probleme pentru viitor, astfel încât începând de marţi să putem primi în siguranţă primii pacienţi”, spune colonelul Daniel Derioiu. Duminică a început instruirea personalului, iar luni va ajunge acolo stocatorul de oxigen. Pentru început va fi disponibil un salon cu şase paturi în care vor fi aduşi pacienţii în stare gravă. Dr. Vasile Cepoi, director DSP Iași: Primii pacienţi vor începe marţi, 12 octombrie, tratamentul anti-Covid la spitalul mobil de la Leţcani. Vă recomandăm să citiți și: AUDIO | A început pelerinajul la Sfânta Parascheva. Medic: „Moaştele vă vor aştepta la Iaşi şi peste un an” AUDIO | Cadrele medicale sunt suprasolicitate. Se cere sprijinul medicilor din țară  
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments