full screen background image

AUDIO | Continuă pelerinajul la Sfânta Parascheva. Peste 30.000 de persoane au trecut deja pe la racla cu moaștele sfinte

Pelerinajul la Sfânta Cuvioasă Parascheva continuă la Iaşi, dar cu un număr de credincioşi mult mai mic comparativ cu ceilalți ani. Dacă în anii trecuţi, pe timp de noapte, oamenii stăteau şi câteva ore pentru a ajunge la raclă, acum, doar câteva zeci de minute au fost suficiente. Până luni, la amiază, pe la racla cu moaștele sfinte au trecut peste 30.000 de pelerini. Pr. Constantin Sturzu, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei: Restricții de circulație pe timp de noapte Accesul la sfintele moaşte se face în aer liber, pe un culoar unic pe care poate pătrunde doar o singură persoană. Masca de protecţie este obligatorie, iar cei care nu au, primesc de la voluntari. De-a lungul drumului sunt dozatoare automate cu dezinfectanţi. De asemenea, racla se dezinfectează la fiecare 10 minute, iar când fluxurile de persoane sunt mai mari, şi mai des de atât. În municipiul Iaşi, incidenţa cazurilor COVID este ridicată, de 9,25 la mie. Astfel, a intrat în vigoare ordinul naţional privind interzicerea deplasării pe timpul nopţii a persoanelor nevaccinate. Una dintre regulile impuse de autorităţile locale este aceea că, după ora 20:00, la rândul către raclă nu se mai poate aşeza nici o persoană până în dimineaţa următoare, la ora 5:00. Cei care se află la rând în acest interval trebuie să prezinte certificatul verde COVID, în caz contrar, nu li se va permite accesul. Verificările sunt efectuate de către poliţia locală şi gruparea mobilă de jandarmi de la Bacău. Amenzile pentru încălcarea acestei legi pot ajunge şi la 2.500 de lei, s-au înregistrat câteva astfel de situaţii, care s-au încheiat, pentru moment, doar cu avertisment. Vă recomandăm să citiți și: AUDIO | Spitalul Modular de la Lețcani se redeschide după 8 luni în care nu a fost folosit AUDIO | A doua zi de pelerinaj. Racla Sfintei Parascheva, dezinfectată la fiecare 10 minute. Câți pelerini au trecut pe la moaște  
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments