full screen background image

Jandarmi din toată țara vor dona sânge pentru viață

Pe 7 şi 8 octombrie, Inspectoratul General împreună cu Inspectoratele Județene ale Jandarmeriei Române vor trimite 1.000 de jandarmi la toate Centrele de Transfuzie Sanguină din toată ţara pentru a dona sânge,  transmit  voluntarii paraclisului Catedralei Naţionale. Părintele arhimandrit Ciprian Grădinaru, iniţiatorul şi coordonatorul campaniei „Donează sânge, salvează o viaţă!” reaminteşte cât de importantă este implicarea: „Acestă campanie este una generoasă, umanitară şi salvează foarte multe vieţi. Împreună cu partenerii noştri, de data aceasta împreună cu angajaţii Jandarmerie Române, ne dorim să colectăm o cantitate cât mai mare de sânge şi să salvăm cât mai multe vieţi. Jandarmeria Română este unul dintre partenerii noştri fideli, pe care ne bazăm şi alături de care am reuşit să obţinem rezultate frumoase care ne dau speranţă că împreună putem face binele de care este atât de mare nevoie. Şi acum, ca de fiecare dată, ne bucurăm că Patriarhia Română, prin voluntarii Paraclisului Catedralei Naţionale, este alături de personalul Jandarmerie Române în aceste două zile de donare. Le mulţumim jandarmilor şi tuturor celor care vor fi prezenţi în toate centrele de donare din România, pentru că se va dona şi în Bucureşti, dar şi în celelalte oraşe ale ţării. Contează şi se simte implicarea, responsabilitatea şi dragostea de care dă dovadă fiecare prin acest act al donării de sânge. Şi sperăm că exemplul lor va fi urmat şi de ceilalţi români care pot dona.” Campania „Donează sânge, salvează o viaţă!” a debutat în anul 2013, la iniţiativa părintelui Ciprian Grădinaru, cel care este şi coordonatorul proiectului, şi se derulează cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Din 2014, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis extinderea campaniei la nivel naţional şi internaţional. Din 2013 şi până acum s-au recoltat 2.450 litri de sânge de la 35.000 de donatori fideli.  
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments