full screen background image

COTAR cere intervenție urgentă pentru a proteja asigurările auto ale românilor

Confederația Operatorilor și Transportorilor Autorizați din România (COTAR) solicită Guvernului intervenția urgentă pentru a proteja asigurările auto ale românilor. Solicitarea vine după ce cea mai mare companie de profil, City Insurance, a dat faliment. Organizația cere autorităților să elimine din proiectul de Ordonanță pentru modificarea legii RCA prevederile care vor permite companiilor de asigurare să-și însușească pe nedrept banii asiguraților români. „Fixarea unor aşa-zise preţuri de referinţă pentru lucrările de reparaţie va oficializa şi legaliza unele practici deja apărute pe piaţa asigurărilor, din cauza cărora păgubiţii cu daune neplătite au ajuns în faţa instanţei pentru a-şi recupera de la asigurător banii de reparaţii. Dacă această ordonanţă va intra în vigoare în actuala formă, există riscul ca, în timp ce firmele de asigurare vor putea majora după bunul plac, în continuare, preţul poliţelor, asiguraţii să fie nevoiţi să-şi achite reparaţiile prin co-plată. Următoarele victime ale acestor prevederi vor fi service-urile auto corecte, care vor refuza efectuarea unor reparaţii îndoielnice, sub preţul real al pieselor şi manoperei. Parte a unei componente economice care contribuie cu procente semnificative la PIB-ul României, acestea vor ajunge să dea faliment, după ce de ani de zile au susţinut reparaţiile beneficiarilor, cu riscul de a aştepta ani de zile hotărârile instanţelor de judecată pentru a-şi recupera banii de la societăţile de asigurare”, scrie în comunicatul COTAR. Potrivit sursei citate, piața de asigurări din România a scăpat de sub control, mai ales din cauza neîndeplinirii atribuțiilor care le revin conform legii de către unele persoane aflate în funcții de conducere din cadrul ASF. Totodată, organizația acuză și o creștere de peste 100% a prețurilor RCA chiar în aceste zile, odată cu oficializarea falimentului City Insurance.     Sursa foto: playtech.ro
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments