full screen background image

Condițiile de înscriere la loteria de vaccinare

Ministrul Interimar al Sănătății, Cseke Attila, a semnat luni, 20 septembrie, Ordinul comun al Ministerului Sănătății și Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului privind condițiile de înscriere la loteria de vaccinare, dar și stabilirea atribuțiilor instituțiilor implicate. Valoarea totală a premiilor acordate până la finalul anului este de 15 milioane de lei. Potrivit documentului, pot participa la Loterie persoane vaccinate cu schemă completă care și-au generat certificatul digital al UE privind Covid-19 pe baza CNP-ului, precum și care se înscriu în aplicația accesată de pe site-ul – https://certificat-covid.gov.ro. „În acest context epidemiologic, cu creşteri semnificative ale numărului persoanelor infectate cu noul coronavirus, este deosebit de importantă susţinerea procesului de vaccinare, inclusiv prin acordarea de recompense. Într-o perioadă scurtă, am reuşit să finalizăm cadrul legislativ pentru aceste măsuri recompensatorii. Odată semnat şi de ministrul Economiei, actul normativ poate fi publicat în Monitorul Oficial, astfel încât să producă efecte„, a declarat Cseke Attila, potrivit unui comunicat de presă. Loteria de vaccinare se va desfășura în perioada 1 octombrie – 31 decembrie. Acesta constă în 19 extrageri organizate în zilele de duminică și vineri, pe parcursul a 14 săptămâni. Se acordă un număr total de 1.139 premii.   Sursa foto: gds.ro  
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments