full screen background image

176 de noi cazuri de coronavirus confirmate în judeţul Suceava. Numărul total de cazuri este 26.426

Până astăzi, 17 septembrie, pe teritoriul României au fost confirmate 1.139.505 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 1.075.499 de pacienți au fost declarați vindecați. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 4.478 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. 176 de noi cazuri de coronavirus au fost confirmate în judeţul Suceava. Numărul total de cazuri este 26.426. Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori, este 1,46 la nivel naţional.Bucureştiul şi judeţele Bistriţa – Năsăud, Ilfov, Saru Mare şi Timiş au rata infectărilor peste 2. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 399 de persoane (10 din judeţul Suceava) au fost reconfirmate pozitiv. Până astăzi, 35.359 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS – CoV – 2 au decedat. În intervalul 16.09.2021 (10:00) – 17.09.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 73 de decese (36 bărbaţi şi 37 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Arad, Argeş,  Bihor, Braşov, Brăila, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Caraş-Severin, Călăraşi, Cluj, Constanţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş,  Vaslui, Vrancea şi Municipiul Bucureşti. Dintre cele 73 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 6 la categoria de vârstă 40-49 ani, 10 la categoria de vârstă 50-59 ani, 12 la categoria de vârstă 60-69 ani, 28 la categoria de vârstă 70-79 ani şi 16 la categoria de vârstă peste 80 ani. 66 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, 2 pacienţi decedaţi nu au prezentat comorbidităţi, iar pentru 5 pacienţi decedaţi nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent. Nu au fost raportate decese anterioare intervalului de referinţă. În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 6.727. Dintre acestea, 762 sunt internate la ATI. Din totalul pacienţilor internaţi, 180 sunt minori, 166 fiind internaţi în secţii şi 14 la ATI. Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 9.354.630 de teste RT-PCR şi 2.816.721 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 19.108 teste RT-PCR (7.782 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 11.326 la cerere) şi 26.950 de teste rapide antigenice. Pe teritoriul României, 24.358 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 6.038 de persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 54.869 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 326 de persoane. În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 3.497 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 537 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor. Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ziua de 16 septembrie, 902 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 192.800 lei. Ministerul Afacerilor Interne a operaţionalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecţie sanitară. Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, şi repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate. În ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor români aflaţi în alte state, 23.711 cetăţeni români au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 2.543 în Italia, 16.913 în Spania, 198 în Marea Britanie, 129 în Franţa, 3.124 în Germania,  95 în Grecia, 49 în Danemarca, 37 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 5 în SUA, 8 în Suedia,  143 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 75 în Elveţia, 4 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 8 în Bulgaria, 21 în Cipru, 4 în India, 5 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 14 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 218 în Irlanda, 5 în Singapore, 5 în Tunisia, 9 în Republica Coreea, 2 în Bosnia şi Herţegovina, 2 în Serbia, 3 în Croaţia şi câte unul în Argentina, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia, Egipt, Pakistan, Iran, Slovenia, Federaţia Rusă, Finlanda, Polonia şi Kuweit. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) şi până la acest moment, 194 de cetăţeni români aflaţi în străinătate, 37 în Italia, 19 în Franţa, 43 în Marea Britanie, 60 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 5 în Irlanda, 2 în Elveţia, 2 în Austria, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia, unul în Iran unul în Polonia şi unul în Bulgaria, au decedat. Dintre cetăţenii români confirmaţi cu infecţie cu noul coronavirus, 798 au fost declaraţi vindecaţi: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franţa, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia şi unul în Argentina.
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments