full screen background image

Ludovic Orban: Nu voi accepta nicio înţelegere cu PSD pentru a pune capăt crizei guvernamentale actuale

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, vineri, că nu va accepta nicio înţelegere cu PSD pentru a pune capăt crizei guvernamentale actuale. Totodată, acesta a spus că singura soluţie „onorabilă” este refacerea coaliţiei. „Trebuie rezolvată criza cu orice preţ. Nu cred că este mai importantă persoana şi soarta unui om decât România şi decât PNL. Cu cât terminăm mai repede această criză, cu atât lucrurile vor merge mai bine. Ştiţi foarte bine că există trei variante, nu e complicat. Avem varianta să refacem coaliţia existentă, avem varianta să facem o înţelegere cu PSD şi varianta de a trece în opoziţie. Astea sunt cele trei variante, nu există alte variante. Personal, vă spun că nu voi accepta nicio înţelegere cu PSD. Orice înţelegere pe care a făcut-o de-a lungul timpului PNL cu PSD s-a terminat în gravul dezavantaj al PNL şi în câştigul PSD”, a declarat Ludovic Orban.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments