full screen background image

Rețeaua electrică din zona Galata din Iași va fi extinsă

Primarul Mihai Chirica a semnat joi, 2 septembrie, autorizația pentru lucrările de extindere a rețelelor electrice în zona Galata din Iași. Mai exact, vor fi realizați 6,32 kilometri de linii electrice subterane de 20 kV și 14,4 kilometri de linii electrice subterane de 0,4 kV. La acestea se adaugă patru puncte de transformare și firide. Investiția vine în urma solicitărilor venite din partea cetățenilor consultați în cadrul dezbaterii publice inițiate de municipalitate pe marginea Bugetul Municipiului Iași pe anul 2020, dar și a cererilor făcute de aceștia prin alte canale de comunicare. Numărul estimat de beneficiari din zonă este de 1.400. Investiția este concretizată prin asocierea Primăriei Municipiului Iași cu SC Delgaz Grid SA, cele două părți urmând să suporte câte jumătate din cuantumul cheltuielilor. Studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici pentru acest proiect au fost aprobați de Consiliul Local în ședința din 21 februarie 2021.   Sursa foto: bransel.ro
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments