full screen background image

Ludovic Orban: PNDL 3, transformat în temă de campanie în competiţia internă din PNL

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a spus, vineri, că programul PNDL 3, pe care l-a susţinut încă de la începutul anului, a fost transformat în ”temă de campanie în competiţia internă din Partidul Naţional Liberal”. Acesta a mai adăugat că este convins că acest program poate fi adoptat în timp util şi „fără a provoca un conflict în coaliţie”. „Am susţinut încă din luna ianuarie, în mod repetat, în şedinţele Coaliţiei, necesitatea adoptării PNDL 3 în cursul acestui an. Pledoaria mea s-a lovit de rezistenţa multor colegi din coaliţie, care la început au tratat acest subiect la „şi altele”. Treptat, am reuşit să conving partenerii de Coaliţie să ajungem la discuţii aplicate şi chiar la aprobarea de principiu a lansării acestui nou program de investiţii locale. Din păcate, acest subiect a fost transformat în temă de campanie în competiţia internă pe care o avem în Partidul Naţional Liberal. Toți primarii PNL cu care am discutat realizează că o condiție esențială pentru ca acest program de investiții să fie o reușită este aceea de a avea continuitate la guvernare pentru a putea implementa noi în mod corect și eficient acest program. Ruperea coeziunii coaliției pune un serios semn de întrebare cu privire la acest deziderat. Am convingerea că puteam adopta în timp util acest program și fără a provoca un conflict în coaliție.”, a scris Ludovic Orban, pe pagina de Facebook.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments