full screen background image

FOTO | Accident la Suharău. Un tânăr a fost găsit inconștient

Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, în această dimineață, după ce autoturismele în care se aflau au fost implicate într-un accident rutier, pe care raza comunei Suharău. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Darabani, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, un echipaj SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi și două echipaje al Serviciului Județean de Ambulanță. Șoferul unuia din autoturisme, în vârstă de 23 de ani, a fost găsit inconștient. Acesta a fost preluat de echipajul SAJ. În întâmpinare a fost trimis și echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD pentru a fi transportat la spital. Celelalte două persoane, un bărbat și o femeie, au fost preluate de echipajul SMURD și un echipaj SAJ și transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. Conductorul auto din cealaltă mașină implicată în accident a refuzat ajutor medical. Pompierii au intervenit pentru inlaturarea pericolului de incendiu, fiind deconectate bornele bateriilor.
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments