full screen background image

IAȘI | Un tânăr de doar 18 ani a evadat din arest pe geamul de la toaletă

Un tânăr în vârstă de 18 ani, din judeţul Iaşi, a evadat de sub escortă, profitând de un moment de slăbiciune din partea poliţiştilor. Acesta a fugit pe geamul grupului sanitar din cadrul Poliţiei Municipiului Urziceni. „Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Urziceni au efectuat activităţi de cercetare penală într-un dosar penal, privind doi tineri, de 17 şi 18 ani, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat şi conducere fără permis, ambii aflaţi în stare de arest preventiv. În timpul cercetărilor, tânărul de 18 ani, din judeţul Iaşi, în timp ce se afla în grupul sanitar din cadrul Poliţiei Municipiului Urziceni a evadat de sub escortă, părăsind clădirea pe geamul exterior. Poliţiştii au instituit filtre în tot judeţul, la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ialomiţa fiind angrenate forţe suplimentare de la toate serviciile operative în vederea identificării acestuia. De asemenea, a fost solicitat şi sprijinul jandarmilor ialomiţeni precum şi un câine de urmă. Persoana în cauză are următoarele semnalmente: 1,80 m înălţime, păr brunet, scurt, ochi căprui, ten deschis la culoare. În momentul evadării tânărul era îmbrăcat cu un tricou negru cu inscripţii albe, blugi negri şi adidaşi albi, fără şireturi. Persoanele care pot oferi informaţii sunt rugate să apeleze numărul unic de urgenţă 112”, se arată în comunicatul emis de Poliţie. Boancă Ştefan se afla în arest preventiv, după ce pe data de 10 august a provocat un accident rutier în municipiiul Iaşi, cu o maşină care s-a dovedit a fi furată, cu plăcuţe de înmatriculare false. De asemenea, ieşeanul nu deţinea permis de conducere şi a fugit de la locul accidentului, fiind prins ulterior de către poliţişti.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments