full screen background image

Continuă lucrările de reabilitare a Muzeului de Istorie din Piatra-Neamț

Continuă lucrările de reabilitare a Muzeului de Istorie din Piatra-Neamț, începute anul trecut. În cadrul proiectul se urmărește conservarea, protejarea și promovarea obiectivului, urmând a se reface toate tipurile de instalații, acoperișul, finisajele interioare și exterioare cu păstrarea arhitecturii originale și se introduce lift de la subsol până la mansardă, pentru a se va asigura accesul facil persoanelor cu dizabilităţi. Lucrarea a fost realizată în procent de circa 50 %, ajungându-se la etapa de realizare a instalațiilor electrice, termice și sanitare. Valoarea totală a proiectului este de 16 milioane lei, cea mai mare parte fonduri europene. „Execuția lucrării este în grafic și sper ca în mai puțin de 1 an să se finalizeze, iar instituția să își redeschidă porțile pentru public“ a declarat Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.
Neamt – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments