full screen background image

Niciunul dintre pacienţii suceveni intemaţi cu COVID 19 nu este vaccinat cu schema completă de vaccinare

Astăzi, 12 august 2021, în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă ’’Sfântul loan cel Nou” Suceava sunt intemaţi un număr de 17 pacienţi cu patologie COVID 19, din care doi pacienti sunt intemaţi în cadrul Secţiei A.T.I. cu forme grave, necesitând suport ventilator. Situaţia ingrijorătoare constatată este că niciunul din cei 17 pacienţi intemaţi nu este vaccinat cu schema completă de vaccinare. Având în vedere că numărul celor infectaţi cu această patologie este în continuă creştere, spitalul va fi obligat să deschidă noi sectoare COVID, prin transformarea temporară a unor sectoare NON COVID, care actualmente deservesc patologii cronice, ceea ce va conduce la limitarea capacităţii de răspuns a unităţii sanitare faţă de cazurile cronice NON COVID. „În acest context, facem apel către întreaga populaţie, inclusiv către cadrele medicale, să dea dovadă de simţ civic şi responsabilitate, să se informeze cu privire la beneficiile vaccinarii, din surse sigure şi autorizate, şi să se vaccineze pentra a-şi salva propria viaţă sau viaţa celor dragi. În condiţiile contactării, după vaccinare, a virusului, vaccinarea va conduce la o formă cel mult moderată a bolii. Ne salvăm pe noi, salvăm pe cineva drag, atât prin faptul că nu vom face forme grave de COVID 19 (mortalitate >90%), cât şi prin faptul că nu aglomerăm spitalele cu această patologie, permiţând pacienţilor cu patologii NON COVID acute sau cronice să acceseze sistemul sanitar în momentul necesar furnizării serviciilor medicale. În condiţiile în care, conform preconizărilor OMS, în România vom avea şi un val 4 al acestei pandemii, acesta va putea fi numit ’’valul celor neimunizaţi”. În acest context, apreciem că cei imunizati vor face o formă cel mult moderată a bolii, care de cele mai multe ori poate fi tratată şi la domiciliu sub supravegherea medicului de familie. În acest moment, acest vaccin este singura ”armă” împotriva SARS-COV 2, poate nu perfectă sau ideală, dar este singura noastră opţiune, care ne oferă şanse mari de a supravieţui. În această confruntare, de aceea alegeţi să o folosiţi, decât să o ignoraţi şi să staţi lipsiţi de apărare în faţa acestui inamic cameleonic.”, a transmis dr. Alexandru Calancea, manager interimar al Spitalului Judeţean de Urgenţă ’’Sfântul loan cel Nou” Suceava.
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments