full screen background image

Tânăr cercetat pentru conducerea unui autovehicul fără permis

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Rădăuţi-Prut efectuează cercetări cu privire la un tânăr depistat în trafic, la volan, deşi nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. În data de 29 iulie a.c., în jurul orei 00.05, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control în zona de competenţă, un echipaj din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Rădăuţi Prut – I.T.P.F. Iași a oprit pentru control, pe raza localității Mitoc, un autoturism, înmatriculat în România, condus de un botoşănean, în vârstă de 18 de ani. Cu ocazia efectuării controlului, în urma verificărilor suplimentare, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că tânărul nu a obținut niciodată dreptul de a conduce autovehicule. În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments