full screen background image

FOTO | Poliția Locală caută locatarii care ocupă abuziv locuințele sociale

În urma verificărilor efectuate de polițiștii locali de zonă și a sesizărilor primite de la cetățeni, Locativ Serv și Poliția Locală Piatra Neamț au desfășurat o acțiune de identificare a persoanelor care locuiesc fără forme legale sau ocupă abuziv locuințele sociale. Polițiști locali și reprezentanți Locativ Serv, societatea care administrează fondul locativ al Primăriei Piatra Neamț, s-au deplasat la primele ore ale dimineții de 28 iulie 2021 în cartierul Văleni, zona vile. Au fost legitimate mai multe persoane, iar cu această ocazie s-a descoperit că 7 dintre ele nu erau titulare de contract sau ocupau fără drept locuințele sociale repartizate de fapt altor beneficiari. Au primit termen să intre în legalitate și să încheie contracte conform procedurilor legale în vigoare. Astfel de acțiuni vor continua pe parcursul acestui an și în celelalte cartiere ale orașului Piatra Neamț, acolo unde municipalitatea deține locuințe sociale.
Neamt – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments