full screen background image

14 localități fără curent din cauza furtunii

În ultimele zece ore, județul Botoșani s-a aflat sub un incidența unui Cod Portocaliu de vijelii! Pentru 14 localități, meteorologii au emis, pentru două ore, Cod Rosu. Vântul puternic, care a bătut cu peste 90 km/h, a smuls  șarpante, acoperișurile unor clădiri și a doborât arbori în Botoșani, Bucecea, Răchiți, Stefanesti, Românești, Trusesti, Stăuceni, Blandesti , Roma, Mihai Eminescu, Unteni, Albesti, Leorda și Tudora.  Un raport preliminar arată că elementele de construcție și arborii au căzut peste șase autoturisme, acestea fiind avariate. Totodată, s-a constatat că acoperișurile a patru case case și o anexă din Botoșani, Calinesti, Cerchejeni și Curtești au fost avariate. Peste 70 de cetățeni au solicitat ajutorul pompierilor. Unele apeluri sesizau aceeași situație de urgență. 14 localități –   Călinești, Stăuceni, Bucecea, Mândrești, Unțeni, Botoșani, Ionășeni, Buimăceni, Ștefănești, Călărași, Santa Mare, Bobulești, Românești, Libertatea au rămas fără curent electric, fiind afectați 8.845 de consumatori. La această oră nu mai sunt misiuni în desfășurare. În orele următoare, împreună cu autoritățile locale, se va face evaluarea pagubelor.
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments