full screen background image

VIVA LA PLAYA – Momente efervescente la Cornișa AquaPark&Sports Botoșani

Prima ediție de Viva la Playa din această vară a fost una cu  adevărat…WOW!!

Cornișa AquaPark&Sports Botoșani a fost gazda perfectă pentru ceea ce noi numim fără modestie și exagerare, evenimentul tău de vară.

Soarele a strălucit pe cer, apa a fost ideală pentru bălăceală, iar echipa Viva la Playa a fost cu energia, inspirația, umorul și distracția la purtător.

Ne-am bucurat foarte tare să constatăm că lumea a răspuns prezent invitației noastre la relaxare, dar și la concursurile haioase prezentate de Alina Andronic și Iulia Sîrghi-Covalciuc.

Fetele au făcut o pereche perfectă, amuzantă și, am adăuga noi, taaaare drăgălașă. John s-a asigurat că toate mixurile și intervențiile se aud în cei mai buni parametri, LIVE, în rețeaua VIVA FM iar Cerasela a fost responsabilă de comunicarea în online. Ce mai echipă!!

Dacă, din diverse motive, nu ai trăit și tu starea de #vivalaplaya, să știi că noi ne-am amuzat copios la concursul de flotări, atunci când fetele au avut practic bărbații la picioarele lor.

Ce nu face un bărbat pentru o bere bună?!

Te asigurăm că a primit ditamai baxul!

Ne-am și emoționat puțin și ne-a apucat pe loc dorul și cheful de măritiș, atunci când o domnișoară și-a declarat (vizibil emoționată și ea) dragostea, cu patimă și sinceritate. Așa o exaltare nu putea fi decât premiată!

Ce a însemnat Viva la Playa, ediția din iulie?

Voie bună, o mulțime de premii, oameni relaxați și receptivi, muzică de atmosferă, vibe de vacanță!

Totul a culminat cu o petrecere cu spumă, asta așa, ca să vă facem să nu ratați edițiile viitoare!

Cu entuziasm și recunoștință, le mulțumim și partenerilor noștri. Împreună am reușit să oferim multe zâmbete și am creat amintiri!

Bermas Suceava – Credem cu tărie că vom mai ciocni halbe de bere și pe viitor. Hai noroc!

Aquaphor Filtre de Apă – #nofilter? Nu și atunci când vine vorba de apă! Avem noi un sentiment că vom ține la distanță orice…sediment!

CAR Flexicredit – Ne-am bazat pe ajutorul lor și de data aceasta, așa că nu avem cum să nu le oferim credit.

Medoptic Botoșani – Pentru noi, lucrurile sunt clare. Suntem vizibil mulțumiți de colaborare.

Happy Cinema Botoșani – Nu ne facem filme, spunem adevărul: suntem happy de parteneriat.

Clinica Stomatologică Dentastic – Ați reușit să ne faceți să zâmbim larg și cu toți…dinții!

TBI Pay – Ne-ați convins! În cazul în care un nou proiect ni se năzare, voi aveți soluții de finanțare!

Atlantis GOLD – Emoții, nerăbdare, bucurii, momente de aur. Le-am trăit cu voi.

 

VIVA LA PLAYA! To be continued…

 

 

comments

comments