full screen background image

Prorectorul USV, Mihai Dimian, Cetăţean de Onoare al Muncipiului Suceava

În ședința de astăzi, consilierii locali suceveni au decernat titlul de Cetățean de Onoare al orașului prof.univ.dr. MIHAI DIMIAN, prorector al Universității „Ștefan cel Mare” Suceava. În expunerea de motive se precizează că – fiind o personalitate științifică marcantă pe plan internațional – a contribuit la realizarea a multiple legături științifice și economice cu efecte favorabile municipiului Suceava, inclusiv prin câștigarea a numeroase proiecte de cercetare și dezvoltare în competiții naționale și internaționale, precum și implicarea în atragerea și dezvoltarea industriei IT la Suceava. MIHAI DIMIAN a avut o implicare voluntară în acțiuni de limitare a pandemiei COVID în municipiul Suceava, precum inițierea și coordonarea dezvoltării primului laborator de diagnostic din județ, la Spitalul Județean Suceava, pe baza liniei semi-automate de testare realizată la USV și transferată temporar la spital. De asemenea, el a coordonat Centrul de consiliere pentru cadrele medicale, ce a fost extins ulterior la consilierea persoanelor afectate de coronavirus, precum și la inițierea proiectului de secvențiere a genomului coronavirusului și analizei tulpinelor circulante în România. În vârstă de 46 de ani, MIHAI DIMIAN este prorector cu activitatea științifică și profesor universitar – conducător de doctorat la USV.
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments