full screen background image

Beatrice Rancea, plasată din nou sub control judiciar

Beatrice Rancea a fost audiată, marţi, de procurorii DIICOT Iaşi şi a fost plasată din nou sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. În urmă cu 11 zile, anchetatorii au decis să-i ridice această măsură. În ultimele zile, mai mulţi angajaţi ai Operei ieşene au protestat în faţa instituţiei, cerând Ministerului Culturii să o demită pe Beatrice Rancea. Ea este acuzată de angajaţi că are un comportament dictatorial şi că promovările în cadrul instituţiei se fac în funcţie de gradul de obedienţă faţă de conducere. Procurorii DIICOT o acuză pe Beatrice Rancea de constituirea unui grup infracţional organizat care şi-ar fi desfăşurat activitatea pe parcursul a peste şase ani. Anchetatorii afirmă că acţiunile grupului vizau delapidarea subvenţiilor acordate Operei de către Ministerul Culturii, prin achiziţii nejustificate sau cheltuieli exagerate cu chiriile şi colaboratorii. Valoarea prejudiciului este apreciată de procurori la 5 milioane de lei. Ministrul Culturii Bogdan Gheorghiu a anunţat, în 3 martie, că a demis-o pe Beatrice Rancea din funcţia de manager la Opera Naţională Română din Iaşi, fiind numit manager interimar Florin-Daniel Şandru.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments