full screen background image

Asociația pentru Dezvoltare Umană lansează Summer Institute – ADN de antreprenor

Asociația pentru Dezvoltare Umană lansează, în perioada 13 – 29 august, conferința Summer Institute- ADN de antreprenor. Evenimentul va avea loc în capitalele regionale ale României, Iași și Cluj. Potrivit organizatorilor, conferința are în prim-plan oferirea unei platforme de relansare a mediului antreprenorial și aprofundarea networking-ului dintre acesta și factorul decizional public relevant. „Organizația noastră își propune dezvoltarea viitorilor lideri în sferele societății contemporane. Ca parte a unei Comunități extinse, aceasta caută ca prin proiecte de tip academic, cultural și social să transpună esența valorilor după care se ghidează: încredere, asumare și pasiune”, se arată într-un comunicat de presă. Astfel, înțelegând impactul major pe care l-a avut pandemia asupra dezvoltării socio-economice a României, Summer Institute vine ca o soluție atât pentru antreprenorii la început de drum cât și pentru cei ce vor să îți ducă business-ul lor la următorul nivel. Gânditorul și Inovatorul Conceput sub forma simbolistică a ADN-ului de Antreprenor, evenimentul împarte etapele de dezvoltarea a unui om de afaceri performant, în secvența Gânditorului (Iași) respectiv cea a Inovatorului (Cluj). „Pentru a ne îndeplini scopul, training-urile aferente acestor evenimente au fost alese în urma unui sondaj dedicat oamenilor de afaceri locali, prin intermediul căruia am putut identifica cele mai frecvent întâlnite probleme”, mai precizează organizatorii. La Iași, Secvența gânditorului este dedicată, în special, antreprenorilor la început de drum, abordând subiecte precum atitudinea de învingător – motorul din spatele succesului, „Hot spot-urile” propriului business și gândirea strategică – adaptabilitate la provocările secolului 21. În tot acest timp, la Cluj, Secvența inovatorului se adresează celor care doresc să introducă tehnologia în business-ul lor concentrându-se pe tematici precum debirocratizarea prin digitalizare, blockchain și inteligența artificială. „Toate acestea vor fi accentuate în serile private de networking cărora dorim să le dăm o notă unică, având pregătite o Seară Românească și un Gallery Night. Aici, participanții, trainerii, cât și invitații speciali din sectorul decizional public relevant direcțiilor mai sus menționate vor putea socializa și crea conexiuni”, se mai arată în comunicatul de presă.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments