Poezia Junii corupți a lui Mihai Eminescu poate fi pusă, susține D. Murărașu în comentariile din ediția Mihai Eminescu „Poezii” (1970-1972) „în legătură cu unele producții poetice ale epocii. /…/ Eminescu a cunoscut /…/ de-aproape /…/ poezia lui Crețeanu La junimea română, cu aceasta asemănându-se în felul de tratare a temei, în unele cuvinte și chiar în unele rime”. Relația poeziei eminesciene cu versurile lui George Crețeanu a fost remarcată în mai multe rânduri. Eugen Lungu, bunăoară, enumeră, în Antologia poeților minori din epoca Alecsandri & Bolintineanu, câteva dintre „eminescianismele” lui Crețeanu: „Se pare că poetul minor inventează noi spații poetice pentru viitorii artiști, cărora ulterior Eminescu le va da vastitate, profunzime și le va umple cu stele adevărate, nu de mucava. Așa se întâmplă că unele fragmente din poemele lui Crețeanu par ciorne din manuscrisele pe care Noica se zbătea să le xeroxeze: «Precum vedea nainte-i o mistică femeie/ Când zugrăvea madona divinul Rafael». /…/ Expresia metaforică «Al omenirii car să-l împingă/ Către mărețul său viitor» (Chemarea poetului) se regăsește, ușor modificată, dar păstrându-i-se topica inversă, în mult disputatul vers din Împărat și proletar: «A statelor greoaie cară trebuie împinse»”. Aceste influențe sunt, probabil, efecte ale circulației în epocă a unui grup de motive și teme literare, valorificate, într-o măsură mai mare sau mai mică, de toți contemporanii lui Eminescu. Ar mai fi însă vorba și de unele afinități de sensibilitate datorită cărora autorul celebrelor poeme Venere și madonă, Junii corupți, Împărat și proletar se apropie de pașoptistul Crețeanu, care împărtășea idealurile romantismului. Magistrat, procuror, deputat, ministru, membru de onoare al Academiei Române, George Crețeanu a absolvit Colegiul „Sf. Sava” din București (unde i-a cunoscut pe Grigore Alexandrescu și Nicolae Bălcescu), continuându-și studiile de drept și litere la Paris. A debutat în 1847 în „Curierul românesc”, publicând ulterior satire, cronici teatrale, versuri în revista condusă de Ion Heliade Rădulescu, precum și în: „Pruncul român”, „Poporul suveran”, „România viitoare”, „România literară”, „Steaua Dunării”, „Concordia, „Românul”, „Trompeta Carpaților”, „Convorbiri literare” etc. A avut un rol însemnat în înființarea Societății „Junimea română” și a revistei cu același titlu, publicată la Paris, Al. Odobescu considerându-l „agentul cel mai viu, cel mai activ, cel mai întreprinzător al societății ce formasem între noi”. Titlurile celor două volume de versuri, pe care le publică la o distanță de 25 de ani – Melodii intime (1854) și Patrie și libertate (1879) –, dezvăluie două direcții ale poeziei lui George Crețeanu: dragostea și patria. Cele mai multe dintre poeziile de tinerețe sunt dedicate „la sexul frumos”, poetul considerând femeile „izvor de poezie/ pe-acest pământ”. George Crețeanu cântă, de obicei, iubirea senină și grația femeii, considerând că dragostea poate salva de deznădejde. În unele poeme, dedicate Mădălinei, care a trădat iubirea, tonurile sunt sumbre, poetul devenind melancolic, grav. „Acordând propriei sale sensibilități temele ce pluteau în atmosfera vremii, G. Crețeanu, subliniază Rodica Rotaru în prefața la o reeditare din 1988 a volumului Patrie și libertate, nu s-a distanțat de ceilalți pașoptiști; i-a întrecut însă în bună măsură în poezia patriotică, agitatorică, de tip manifest, energică, cu accente patetice – și aceasta specifică romantismului, coincizând în acel moment cu idealurile naționale revoluționare”. Patria și libertatea sunt două concepte care se identifică în poezia lui G. Crețeanu. Într-un articol din 1861, poetul comenta că poezia modernă „trebuie să inițieze mulțimea la ideile patriotice, morale și religioase”, formulând ulterior acest crez al său și în poemul Chemarea poetului: „Poetu-n lume, ca sentinela/ care veghează neîncetat,/ Focul cel sacru este chemat/ Să aibă grijă să nu se stingă,/ Al omenirii car să-l împingă/ Către mărețul său viitor”. Solemne, pline de trăire patriotică efervescentă, poemele lui G. Crețeanu devin și mai pregnante atunci când „exaltarea patriotică reverberează puternic într-un spațiu natural de natură fantastică” (Eugen Lungu), cum se întâmplă în Cântarea barzilor: „Cântarea-mi s-o repete un munte la alt munte,/ O culme l-altă culme și norul la alt nor;/ În inima-mi e focul și geniu pe-a mea frunte,/ Iar sufletu-mi cel mare, o simț, e plin de dor”. În Istoria literaturii românești din veacul al XIX-lea, Nicolae Iorga îi făcea un portret foarte sugestiv lui George Crețeanu, raportându-l la contemporani și, totodată, relevând aspectele inedite ale creației sale: „Acel poet trebuia să fie tânăr, curat, străin de intrigile urâte, de marile ambiții pătimașe, de amintirea amară a puterii prea răpide pierdută, trebuia să aibă în el simțul de neam bun, să fi primit o creștere aleasă și să lucreze harnic între străini pentru a o desăvârși. Față de Alecsandri, alintat ușor de popularitatea care îl scutea de muncă, de Bolintineanu, anemiat cu totul prin exploatarea aceluiași fond propriu, sărac de la început încă, față de Bolliac, versificatorul articolelor de fond pe care le mai putea scrie, el are însușiri de noutate, de credință, de entuziasm, lămurit și luminat prin cultură, care fac pe istoricul literar să-i dea un loc la care nu s-ar fi gândit contemporanii, care nu l-au cunoscut decât târziu”. Lucia Țurcanu, Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” CÂNTECUL STRĂINĂTĂȚII I Rătăcesc în căi străine, De căminu-mi depărtat, Îmi trec viața în suspine, Pâinea-n lacrimi mi-am udat; Fie pâinea cât de rea, Tot mai bine-n țara mea. II Ah! în țara mea frumoasă Am lăsat tată iubit, Am lăsat mamă duioasă, Ce de plânsuri a albit. Fie pâinea cât de rea, Tot mai bine-n țara mea! III Vezi o culme muntenească Ș-o căsuță dedesubt? Este vatra părintească, Unde laptele am supt. Fie pâinea cât de rea, Tot mai bine-n țara mea! IV În dumbrava verde, deasă, O fecioară vezi trecând? Este-a inimi-mi miresă, Ce mă cheamă suspinând. Fie pâinea cât de rea, Tot mai bine-n țara mea! V La străini am stat la masă, Și cu ei m-am ospătat, Dar gândind la mine-acasă, Lacrămi râuri am vărsat. Fie pâinea cât de rea, Tot mai bine-n țara mea! VI Cine țara își iubeste Nu dă lumea pentru ea; Oh! atunci inima-mi crește Când gândesc a o vedea! Fie pâinea cât de rea,…
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM
George Crețeanu: iubire și patrie
Articolul anteriorDoi tineri și-au pierdut viața în urma unui grav accident
Articolul următorLinie de gardă continuă în specialitatea ORL, la Spitalul pentru Copii „Sf. Maria” din Iași
