full screen background image

O nouă caravană de vaccinare împotriva COVID-19, la Iași

Prefectul judeţului Iaşi, Marian Grigoraş, a informat că joi, 8 iulie, va fi reluată acţiunea suplimentară pentru a susţine campania de vaccinare împotriva COVID-19, prin organizarea unei noi caravane mobile în cartierul Alexandru cel Bun din municipiul reşedinţă. Potrivit prefectului, joi, în intervalul orar 17.00 – 20.00, caravana mobilă de vaccinare se va afla în Piaţa Voievozilor din cartierul Alexandru cel Bun. Va fi utilizat serul Johnson&Johnson, care presupune o singură doză. Pentru imunizare nu este nevoie de programare, vaccinarea făcându-se pe loc în baza cărţii de identitate sau a paşaportului. O caravană similară a fost organizată duminică, prilej cu care 60 de persoane s-au imunizat pe parcursul a trei ore.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments