full screen background image

Continuă modernizarea străzii Luca Arbore din Iași

Constructorii contractați de Primăria Municipiului Iași vor relua lucrările de modernizare a străzii Luca Arbore, în zona Canta, paralel cu linia ferată. Ca urmare, începând de joi, 24 iunie 2021, pe strada Luca Arbore vor fi instituite restricții de trafic. Vizat este tronsonul cuprins între rond tramvai Canta și bretelele de acces spre și dinspre șoseaua Păcurari (ieșirea din Municipiul Iași spre E583 / DN28). Demersul are avizul Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Iași, restricțiile urmând a fi ridicate până la reluarea cursurilor școlare. Lucrările fac parte dintr-un program care include și modernizarea străzilor Viticultori, I. I. Mironescu, Roşcani, Ţicăul de Jos, Timpului, Șt. O. Iosif şi Dochia, acestora alăturându-li-se şi supralărgirea bulevardului Tudor Vladimirescu. Lucrările sunt executate de asocierea SC Alpenside SRL – SC Concret Drum SRL în cadrul unui contract în valoare de 17.488.376,04 lei, fără TVA (20.811.167,49 lei, cu TVA). Modernizarea acestor artere de circulaţie face parte din obiectivul mai amplu al reabilitării infrastructurii rutiere în cartierele Copou, Canta, Moara de Vânt, Tudor Vladimirescu şi Ţicău. Contractul presupune realizarea de lucrări pe o lungime totală de străzi de 6.982 de metri, cu o durată de execuţie care variază între opt şi 14 luni.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments