full screen background image

Noi avertizări Cod galben şi Cod portocaliu de ploi însemnate cantitativ şi instabilitate atmosferică

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, noi avertizări Cod galben şi Cod portocaliu de ploi însemnate cantitativ şi instabilitate atmosferică. Acestea sunt valabile până sâmbătă seara în 33 de judeţe. Meteorologii au emis şi o informare de vreme rea, ce vizează întreaga ţară până duminică seara. Potrivit ANM, în intervalul 18 iunie, ora 12:00 – 19 iunie, ora 23:00, va fi Cod portocaliu de ploi abundente în judeţele Bacău, Galaţi, Vrancea, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Buzău, Prahova şi în zona de munte a judeţelor Dâmboviţa, Argeş, Braşov şi Covasna. În aceste zone se vor acumula cantităţi de apă de 40 – 50 l/mp şi, izolat, 60 – 80 l/mp. Totodată, ploi abundente vor fi pe spaţii mici şi în celelalte judeţe din Muntenia şi Moldova. În acelaşi timp, va fi vigoare o atenţionare Cod galben de ploi abundente, în acelaşi interval de timp, în Muntenia, Moldova, Oltenia şi în Dobrogea şi în cea mai mare parte a Transilvaniei. Va ploua însemnat cantitativ şi vor fi perioade cu manifestări de instabilitate atmosferică. Judeţele vizate de Codul galben sunt Alba, Argeş, Botoşani, Braşov, Caraş-Severin, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Giurgiu, Hunedoara, Harghita, Iaşi, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Olt, Sibiu, Suceava, Tulcea, Teleorman, Vâlcea, Vaslui, precum şi Municipiul Bucureşti.   sursă foto:  www.meteoromania.ro
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments