full screen background image

Coronavirus Suceava: 34 de cazuri în evoluție. 22 de persoane internate în spitale

Astăzi, 18 iunie 2021, conform datelor centralizate de către Direcția de Sănătate Publică Suceava, la nivelul județului Suceava se înregistrează un număr de 23.017 persoane declarate vindecate. Totalul persoanelor vaccinate la nivelul județului Suceava este de 86.044, din care 75.407 persoane cu rapel. La nivelul județului, în ultimele 24 de ore au fost internate 3 persoane diagnosticate cu Covid – 19, în același interval de timp fiind externate 4 persoane. Din totalul celor 553 de pacienți internați în Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, 15 sunt diagnosticați cu Covid-19, 15 sunt în zona tampon și 523 sunt cu alte afecțiuni (non-Covid). Dintre 15 pacienți diagnosticați Covid-19, 1 prezintă forme ușoare, 9 prezintă forme medii ale bolii şi 5 prezintă forme severe. Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava dispune, la această dată, de 279 de paturi libere, din care 70 pentru pacienți Covid-19, 187 în sectorul non-Covid și 22 pentru zona tampon. La unitatea ATI sunt disponibile 14 paturi pentru pacienți Covid, sunt 26 de ventilatoare libere, din care 14 pentru pacienții Covid-19, și 12 pentru pacienții non- Covid. La nivelul Spitalului Municipal Rădăuți sunt internați 3 pacienți diagnosticați cu Covid-19 (prezentând forme medii), 6 persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus, 22 locuri disponibile în sectorul Covid. La unitatea ATI Covid este internat 1 pacient suspect, 1 loc fiind disponibil. La nivelul Spitalului Municipal Câmpulung Moldovenesc sunt internați 0 pacienți diagnosticați cu Covid-19, persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus 5, fiind libere 25 locuri în sectorul Covid. La nivelul Spitalului Municipal Vatra Dornei sunt internați 3 pacienți diagnosticați cu Covid-19 (2 cu forme ușoare și 1 forme medii), și 0 persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus, fiind libere 24 locuri în sectorul Covid. La nivelul Spitalului Orășenesc Gura Humorului este internat 1 pacient diagnosticat cu Covid-19 (prezentând forme medii), și 0 persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus, fiind libere 7 locuri în sectorul Covid. La nivelul Spitalului de Boli Cronice Siret sunt internați 0 pacienți diagnosticați cu Covid-19 și 1 persoană suspectă de infecție cu noul coronavirus, fiind libere 6 locuri în sectorul Covid. Totalul persoanelor internate și diagnosticate cu Covid-19 la nivelul județului Suceava este de 22, iar numărul persoanelor suspecte de Covid-19 este de 27. La nivelul județului sunt disponibile 154 de locuri libere Covid și 38 locuri pentru zona tampon. Persoanele suspecte Covid-19, internate în zonele tampon, în cazul confirmării infecției cu noul coronavirus sunt declarate pacienți diagnosticați Covid-19, fără a fi influențată statistica în ceea ce privește numărul de internări. Numărul total de persoane testate până în prezent este de 244.846, în ultimele 24 de ore fiind testate 1.056 de persoane. La data prezentului comunicat se află în carantină 1220 de persoane, 72 intrate în ultimele 24 de ore, din care 2 persoane care au intrat în contact direct cu cel puțin o persoană confirmată cu SARS-CoV-2. De asemenea, în izolare se află 41 persoane, din care 2 intrate în ultimele 24 de ore. Conform distribuției cazurilor Covid-19 pe unități administrativ teritoriale, din cele 114 localități, 92 nu au niciun caz de infecție Covid-19 în evoluție, 14 au câte un caz în evoluție iar 8 au sub cinci cazuri în evoluție. În județul Suceava sunt 34 de cazuri de infecție Covid -19 în evoluție, iar incidența cumulată a cazurilor de infectare este de 0,12 la mia de locuitori. În cursul zilei de 17 iunie 2021 polițiștii au desfășurat activități în context Covid 19, fiind verificate/legitimate 699 de persoane. De asemenea, au fost verificate 23 de societăți comerciale. A fost aplicate o sancțiune contravențională, în valoare de 1.000 de lei, pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală și neluarea măsurilor pentru diminuarea impactului riscurilor conform Legii nr.55/2020. Activitățile Jandarmeriei Suceava au continuat în data de 17 iunie 2021, în acest sens, un număr de 27 de efective de jandarmi fiind angrenate în 10 acțiuni independente pe linia SARS-Cov 2. Rezultatele acestor misiuni de prevenție s-au materializat prin verificarea/legitimarea a 29 de persoane aflate în carantină la domiciliu, 12 persoane aflate în izolare la domiciliu și 34 operatori economici. Ca urmare a verificărilor s-a aplicat o sancțiune contravențională, cu o valoare de 1.000 de lei. Pe platforma națională https://vaccinare-covid.gov.ro/ pot fi accesate cele mai recente informații cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19. „Datele înscrise în prezentul comunicat sunt reieșite din situațiile oficiale întocmite și transmise de către instituțiile competente.”, a declarat prefectul Iulian Cimpoeşu.
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments