full screen background image

VIDEO | Klaus Iohannis, de Ziua Eroilor: „Aducem piosul nostru omagiu jertfei tuturor eroilor români care şi-au sacrificat viaţa pe câmpurile de luptă”

Eroii neamului nostru au fost şi continuă să fie adevărate simboluri ale abnegaţiei, ale curajului şi ale simţului datoriei, a afirmat preşedintele Klaus Iohannis, joi, 10 iunie la ceremonia organizată cu prilejul „Zilei Eroilor” de la Monumentul „Mormântul Ostaşului Necunoscut”. „Suntem astăzi (n.red. joi, 10 iuni), împreună, aici, pentru a celebra Ziua Eroilor noştri, odată cu sărbătoarea Înălţării Domnului, un moment cu profunde semnificaţii spirituale. Cu acest prilej, aducem piosul nostru omagiu jertfei tuturor eroilor români care, de-a lungul veacurilor, şi-au sacrificat viaţa pe câmpurile de luptă, pentru pământul românesc, pentru apărarea ţării şi întregirea neamului, pentru libertate, dreptate şi democraţie. Prin devotamentul şi jertfa lor nepreţuită au fost apărate integritatea şi libertatea ţării şi s-a afirmat demnitatea naţională a României„, a subliniat şeful statului. Preşedintele a spus că valorile şi principiile care au călăuzit destinul eroilor neamului rămân repere de responsabilitate.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments