full screen background image

Ion Lungu: Până la sfârșitul anului, în municipiul Suceava vor fi construite trei grădinițe noi, cu fonduri europene

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunţat că, până la sfârșitul anului, în municipiul Suceava vor fi construite trei grădinițe noi, cu fonduri europene. El a precizat că, în acest moment, în Burdujeni sat, edificarea grădiniţei se află în faza cea mai avansată. Practic, constructia este terminată, s-au finalizat licitațiile la dotări, s-au semnat contractele. Până la sfârșitul lunii august va fi introdus și gazul metan. Va fi inaugurată la începutul noului an școlar. În zona centrală, pe strada Dobrogeanu Gherea, se lucrează destul de bine, au început licitațiile pentru dotări, iar gradinița va fi dată în funcțiune până la 31 decembrie 2021. De asemenea, se lucrează foarte bine la gradinița din Ițcani, în curtea Școlii Generale Nr. 7, şi aceasta urmând a fi ridicată până la finalul anului. „Mai pregătim pe fonduri europene înca două grădinițe noi, în Cartierul Obcini și în curtea Școlii Generale Nr. 1. Totodată, suntem destul de avansați cu documentația pentru o creșă nouă, cu 10 grupe, din cartierul Dealul Mănăstirii din Burdujeni. Pentru municipaliate infrastructura școlară reprezintă o prioritate. Doamne ajută!”, a mai spus Lungu.    
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments