full screen background image

11 polițiști de la rutieră reținuți pentru 24 de ore

În cauza mediatizată prin comunicatul 496/VIII/3 din data de 2 iunie 2021, Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Suceava au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 02, respectiv 03 iunie 2021, a 11 inculpați (un ofițer de poliție, nouă agenți de poliție și o persoană fizică) după cum urmează: IACOB FLORIN EDUARD, la data faptelor, ofițer de poliție în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (I.P.J.) Botoșani– Serviciul Rutier, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunilor de: – luare de mită ( două fapte din care una în formă continuată), – abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul, un folos necuvenit (trei fapte), – fals intelectual – uz de fals, în formă continuată – favorizare a făptuitorului, ANTON VIOREL, BALAN IONEL, BOTEZATU GABRIEL, FECIORU ROBERT NECULAI, GHERASIM CONSTANTIN-DOREL, GURIUC IONUȚ PAVEL, LUCA DUMITRU-CĂTĂLIN, RUSU CONSTANTIN-CIPRIAN,  COȘMAN STELIAN-IULIAN, toți agenți de poliție în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani – Serviciul Rutier în sarcina cărora s-a reținut comiterea unor infracțiuni de luare de mită și de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite Persoană fizică, fără calitate specială, în sarcina căreia s-a reținut comiterea infracțiunii de dare de mită. De asemenea, s-a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, începând cu data de 2 iunie 2021,  față de șase inculpați, toți agenți de poliție în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani – Serviciul Rutier, după cum urmează: PODARU VIRGIL, ROMANESCU MIHAI, BUNDUC ȘTEFAN, PUȘCAȘU NICOLAE-OVIDIU, RIPICEANU LUCIAN, GURALIUC SORIN, pentru infracțiuni de luare de mită și de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul, un folos necuvenit,     În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:   În perioada iunie – noiembrie 2020, cei 16 inculpați, polițiști în cadrul I.P.J. Botoșani – Serviciul Rutier (inclusiv ofițerul de poliție), în legătură cu neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu privind constatarea și sancționarea contravențiilor la regimul circulației, ar fi primit sume de bani cuprinse între 100 lei și 100 euro de la mai mulți conducători auto opriți în trafic pentru depășirea limitei de viteză sau alte abateri de la regimul rutier. Într-un context asemănător, în perioada 31 martie 2019 – 09 iulie 2020, inculpatul Iacob Florin Eduard, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, ar fi falsificat toate documentele (procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, declarații de martori) care au stat la baza constituirii unui dosar penal ce avea ca obiect „punerea în circulație sau conducere a unui autoturism neînmatriculat pe drumurile publice”, deschis față de inculpatul persoană fizică, reținut în prezenta cauză. Prin aceste demersuri, ofițerul ar fi urmărit îngreunarea tragerii la răspundere penală a acestuia și emiterea unei soluții procedurale de netrimitere în judecată , Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală. În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin din partea ofițerilor de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție. Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție. Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.  
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments