full screen background image

FOTO | Autoturism căutat de autorităţile din Marea Britanie, descoperit la Botoşani

​​Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani au descoperit şi indisponibilizat​, marți,​ un autoturism  ce figura ca fiind furat, alertă introdusă de către autorităţile din Marea Britanie. ​Acesta a fost descoperit cu ocazia unei acțiuni,pentru combaterea traficului de auto furate, pe raza municipiului Botoșani, declanșate  în cooperare cu polițiști din cadrul IPJ Botoșani. Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a maşinii, ​oamenii legii au efectuat verificări suplimentare, constatând că aceasta figurează în bazele de date ca fiind furată, iar semnalarea a fost introdusă de Marea Britanie. În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire​. ​Autoturismul​,​ în valoare de aproximativ 35.000 de lei, ​​ce aparţinea unui cetăţean român, domiciliat pe raza judeţului Botoşani​, ​​a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments