full screen background image

AUDIO | Cel mai mare festival de arhitectură din țară se desfășoară la Iași. Florin Mindirigiu: „Am invitat creativi din întreaga ţară”

Architecture, festivalul de arhitectură organizat în cadrul Romania Creative Week (RCW), va încânta publicul cu două mari evenimente organizate de ProEvent. Aşadar, arhitectura are locul ei la Iași, în cadrul RCW. Florin Mindirigiu, preşedintele ProEvent, a subliniat în cadrul unei discuţii cu reporterul „VIVA FM” importanţa unor dezbateri despre arhitectură şi oraş ca spaţiu de locuire, muncă şi destinaţie turistică. „Am invitat creativi din întreaga ţară. Arhitecţi ai momentului. Avem pe Bahlui o serie de evenimente care debutează pe 2 iunie, chiar în prima zi de festival. Avem dezbateri şi prezentări de creativitate în zilele de 3 şi 4 iunie, la Palatul Culturii din Iaşi. Interesant este că vrem să discutăm despre modul în care Iaşul creativ se poate dezvolta din punct de vedere arhitectural. Adică modul în care noile clădiri sau noile spaţii urbane pot coexista cu spaţiile de patrimoniu într-un oraş istoric ca Iaşul. De asemenea, ne-am gândit şi la film pentru tine, ca educaţie creativă. În fiecare seară avem proiecţii de film de arhitectură”, a spus pentru „VIVA FM” preşedintele ProEvent, Florin Mindirigiu. Întregul interviu poate fi ascultat aici:   Printre arhitecţii care vor fi prezenţi în aceste zile la Iaşi se numără Adrian Soare, Andrei Uleia, Dragoş Epure, Şerban Daniel Lucian şi Victor Grosu. Despre eveniment SHARE Architects și New Iasi Architecture – o inițiativă a Asociației culturale PRO Event, OAR Iași și Ziarul de Iași pentru calitatea arhitecturală a orașului și creșterea atractivității Iașului ca spațiu de locuit, de muncă și de vizitat – au pregătit pentru Săptămâna Creativității Românești un program de evenimente culturale axate pe arhitectura orașului. New Iasi Architecture (NIA) este un club de dezbatere și informare asupra spațiului construit din Iasi, care oferă acces la proiectele arhitecturale ale orașului pentru profesioniști, public și tineri, facilitând informarea corectă și inspirând tinerii să se angajeze în promovarea calității mediul construit. In contextul festivalului Romanian Creative Week, care se va desfășura în Iași între 2 și 6 iunie, anunțăm primele acțiuni ale clubului de inițiativă New Iași Architecture: conferințele și dezbaterile “New Cities.New Iasi Architecture” (3 iunie) și „New in Old” (4 iunie), Serile de film de arhitectură UrbanEye (2-5 iunie). De asemenea, în premieră pentru Iași, inițiativa NIA facilitează accesul specialiștilor, publicului și tinerilor într-unul din santierele importante ale orașului: Proiectul Palas Campus, printre cele mai mari clădiri de birouri din România ca suprafață, ajungând la peste 60.000 mp, care își propune să consolideze centrul orașului drept o destinație care susține evoluția antreprenoriatului local și a industriilor creative. Programul festivalului Architecture
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments