full screen background image

Workshop adresat factorilor cu rol de decizie în domeniul educației, joi, la Casa Corpului Didactic Suceava

Joi, 3 iunie 2021, se va desfășura, la Casa Corpului Didactic „George Tofan” Suceava, un workshop-ul adresat în special factorilor cu rol de decizie în domeniul educației, în cadrul proiectului „Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți” – C.R.E.D., proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020. Temele care vor fi prezentate sunt: Strategii de identificare a nevoilor elevilor de adaptare a activităților de învățare la nevoile acestora cu impact în ameliorarea rezultatelor școlare, în reducerea riscului de repetenție, în prevenirea/reducerea situațiilor de absenteeism și de abandon școlar şi Inovații în aplicarea noului curriculum national, cu accent pe elevii cu risc major de excluziune, Activitățile față în față și online se vor desfășura joi, 3 iunie 2021, în intervalele orare 9-12 și 14-17 (cu pauza de masă între orele 12-14), pe două grupe a câte 25 de persoane (o grupă va fi prezentă dimineața la activitățile față în față, iar cealaltă după-amiază). „Întâlnirea față în față de la sediul Casei Corpului Didactic ”George Tofan”, Aleea Nucului nr. 10, Suceava, se va face cu respectarea normelor sanitare în vigoare.”, a precizat directorul C.C.D. ”George Tofan” Suceava, prof. Elena-Manuela DAVID.
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments