full screen background image

S-a reluat examenul Cambridge la Laurian

Cea de a 12-a ediţie a examenelor Cambridge la nivelul judeţului Botoşani a avut loc sâmbătă, 29 mai, la Colegiul Naţional “A.T.Laurian”. Cu o întrerupere de un an cauzată de pandemie, examenul de testare a cunoaşterii limbii engleze se organizează la Botoşani din 2009, când colegiul centenar a semnat un contract de parteneriat în acest sens cu Consiliul Britanic din Iaşi. 32 de botoşăneni au susţinut sâmbătă, 29 mai, examenul Cambridge, 17 dintre aceştia ţintind categoria „Cambridge Advanced English”, iar 15 dorind trecerea cu succes de Preliminary English Test. Întreaga catedră de limba engleză a laurienilor a fot angrenată în organizarea evenimentului, cu toate probele, de speaking, listening şi writing, reading și use of English, adică gramatică și vocabular. Succesul examenului  se concretizează într-un certificat eliberat de Universitatea Cambridge, document recunoscut la nivel academic în întreaga lume. Avantajele oferite de un astfel de certificat constau în echivalarea probelor de competenţe lingvistice la Bacalaureat, pentru admiterea la liceu, dar şi pentru admiterea la unele facultăţi de profil. Totodată, „Cambridge-ul” permite înscrierea în facultăţi ale căror cursuri se derulează în limba engleză, atât în România cât şi în străinătate. Certificatul este util absolvenţilor şi pe piaţa muncii, putând constitui un atu pentru angajarea în companiile din ţară și de peste hotare, iar, dacă ești student, documentul îți garantează accesul la programe Erasmus. În România există 53 de centre CAE, unele judeţe, precum Suceava şi Neamţ, având chiar câte două. „Posibilitatea de a susţine examenul de Cambridge la Botoşani este o facilitate oferită de Consiliul Britanic din Iaşi. Având loc acasă, sau oricum, mai aproape de casă, înseamnă timp, transport, cazare, toate economisite de botoşănenii ce, altfel, trebuie să meargă până la Iaşi. Presupune un efort mare pentru organizare, dar cu ajutorul colegilor din catedra de engleză a Colegiului Laurian, reuşim să ne ridicăm la aşteptările existente la un astfel de nivel. Le mulţumesc tuturor, cu această ocazie.”, ne-a declarat Ionela Iacob, profesorul coordonator al  echipei de Cambridge English de la Botoşani. Următorul examen Cambridge la Botoşani va avea loc la anul.
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments




Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza