full screen background image

Intrare gratuită la Muzeu și desene pe asfalt la Memorialul Ipotești de 1 iunie

1 iunie este cea mai frumoasă zi din an pentru copii și părinți. Este o dublă sărbătoare: Ziua Internațională a Copilului și Ziua Mondială a Părinților. Este o sărbătoare care ne aduce aminte de copilărie, pentru că fiecare dintre noi păstrăm, undeva, ascuns într-un colț al sufletului nostru o amintire din copilărie. O astfel de amintire poate fi o vizită la Muzeu sau un desen pe asfalt sub îndrumarea unui pictor. Muzeul Județean, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Botoșani, a decis ca de 1 iunie, intrarea în Muzeul de Istorie Botoșani, Muzeul Etnografic Botoșani, Muzeul de Științe ale Naturii Dorohoi, Muzeul de Arheologie Săveni și Muzeul „Ștefan Luchian” Ștefănești să fie gratuită pentru cei mici. „Copiii sunt cea mai valoroasă resursă și de aceea trebuie să avem o grijă maximă pentru ca aceasta să nu se irosească. Acum, de ziua lor, mai mult ca în celelalte zile ale anului, trebuie să le arătăm toată dragostea și grija noastră și să le facem și mici surprize. Trebuie să le fim alături și mă bucur că în calitate de senator am fost cosemnatar al inițiativei legislative de declarare a Zilei de 1 iunie, drept zi liberă, pentru ca părinții să poată fi alături de cei mici. Astăzi, vrem să le facem și noi o mică surpriză și să-i invităm la Muzeu”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani. Acțiuni pentru cei mici au pregătit și reprezentanții Memorialului Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”. Aici, între orele 9:00 și 17:00, copii sunt invitați să deseneze pe asfalt sub îndrumarea pictorului Cotinel Munteanu. „Nici un efort nu este prea mare pentru a face o bucurie celor mici. Dragi copii, de ziua voastră vă urăm să fiți curioși, dornici să aflați cât mai multe lucruri și să găsiți mereu motive de bucurie și împlinire în ceea ce faceți. Acum vă clădiți viitorul, iar noi promitem că vă vom fi alături”, a conchis Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani. În România, Ziua internațională a copilului este sărbătorită la data de 1 iunie, ca și în alte aproximativ 50 de țări. Totodată, Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a stabilit pe 17 septembrie 2012, prin Rezoluția 66/292, ca 1 iunie să fie și Ziua mondială a părinților, cu scopul de a sublinia importanța pe care o are familia pentru creșterea și educația copiilor.
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments