full screen background image

Klaus Iohannis: Construirea României post-pandemice nu înseamnă revenirea la starea de dinainte

Construirea României post-pandemice nu înseamnă revenirea la starea de dinainte, ci un progres semnificativ spre o nouă etapă, iar acest obiectiv poate fi realizat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, a declarat, vineri, preşedintele Klaus Iohannis, notează Agerpres. Șeful statului a amintit că pandemia a însemnat o criză sanitară fără precedent, dar şi o economie masiv afectată. „Am depăşit împreună o perioadă dificilă, care ne-a demonstrat o dată în plus cât de profunde sunt hibele unui stat lipsit de reforme sănătoase şi de finanţări consistente în domenii esenţiale. Astăzi ne aflăm într-un moment în care ştim că prin vaccinare şi imunizarea majorităţii cetăţenilor putem stopa această pandemie. De acum înainte, aşadar, avem un obiectiv foarte precis: construirea României post-pandemice. Asta nu înseamnă nici pe departe revenirea la starea de dinainte, ci tocmai un progres semnificativ spre o nouă etapă”, a afirmat şeful statului, în cadrul unei declaraţii de presă susţinute la Palatul Cotroceni. Iohannis a arătat că România post-pandemică este ţara în care se investeşte masiv în infrastructură, se dezvoltă reţeaua de spitale şi se creează centre medicale integrate în zonele rurale şi urbane vulnerabile.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments