full screen background image

Populația se poate vaccina, începând de miercuri, și în centrele MAI

Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19, Valeriu Gheorghiţă, a anunțat că centrele de vaccinare anti-COVID aflate în unităţile medicale ale Ministerului Afacerilor Interne vor fi deschise, începând de miercuri, pentru toate persoanele cu vârste de peste 18 ani, în limita dozelor de vaccin disponibile. Persoanele care doresc să se vaccineze se pot prezenta, fără programare, la oricare dintre cele 11 centre de vaccinare ale MAI în intervalul orar 8,00 – 16,00, având asupra lor actul de identitate, informează Ministerul de Interne. Pentru cele 11 centre de vaccinare sunt alocate câte 60 de doze de vaccin Comirnaty – Pfizer. În situaţia în care, după vaccinarea angajaţilor MAI programaţi pentru ziua respectivă, numărul de persoane care doresc să se vaccineze va fi mai mare decât numărul de doze disponibile, acestea vor fi îndrumate să revină în ziua următoare. Patru dintre cele 11 centre de vaccinare funcţionează în Bucureşti şi judeţul Bihor – Spitalul de Urgenţă „Prof. Dr. Dimitrie Gerota” şi Centrul Medical de Diagnostic şi Tratament Ambulatoriu „Dr. Nicolae Kretuzlescu” în Capitală, iar la Oradea – Spitalul Clinic „Avram Iancu” şi Centrul Medical de Diagnostic şi Tratament Ambulatoriu. Un centru de vaccinare este amenajat în Centrul Medical de Diagnostic şi Tratament Ambulatoriu Ploieşti, iar celelalte în Centrele Medicale Judeţene ale MAI din Hunedoara, Timiş, Constanţa, Tulcea, Galaţi, Neamţ. În prezent sunt 973 de centre de vaccinare anti-COVID la nivel naţional, cu 1.471 de fluxuri și la doar cinci centre de imunizare sunt liste de aşteptare. De miercuri devin operaționale alte centre de vaccinare în 21 de judeţe cu 41 de fluxuri, unde va fi administrat vaccin de la Johnson&Johnson.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments