full screen background image

Poeți contemporan cu Eminescu: Baronzi, „productiv ca o uzină”

„În numele sfântului! Taci, s-auzi cum latră Cățelul pământului Sub crucea de piatră.” Aceste patru rânduri alcătuiesc mottoul părții a doua a poemului Strigoiide Mihai Eminescu. Deși s-a crezutcă versurile ar fi de origine populară, în ediția critică: Mihai Eminescu, Poezii (vol. II, 1982), D. Murărașu subliniază că fragmentul este din poezia Cățelul pământului, scrisă de George Baronzi: „Mottoul de la începutul părții II este din G. Baronzi, Cățelul pământului, poezie apărută în Revista Carpaților, vol. I, 1861, p. 255 /…/ I. Jura /…/ exprimă părerea că Eminescu n-ar fi plecat de la poezia lui Baronzi, ci de la o culegere populară, pe care și Baronzi ar fi utilizat-o. Pentru aceasta nu ni se dă nicio dovadă”. În necrologul scris la moartea lui Baronzi, Ion Luca Caragiale face referire la același motto: „G. Baronzi n-a fost unul dintre marii eroi ai republicii literelor române, e adevărat; ci unul dintre neobosiții legionari, și poate nu unul dintre cei mai puțin îndrăzneți; o dovadă e poezia de mai la vale, Cățelul pământului,al cărei refren îl pune mai târziu, ca motto, Eminescu la ciudata sa poemă Strigoii – e ca un pompon pierdut de un legionar obscur în luptă și ridicat în treacăt de un erou mare, pentru a-l înfige în strălucita-i cască” („Epoca literară”, 3 iunie 1896). Caragiale nu doar confirmă sursa citatului ales de Eminescu, ci face și o judecată de valoare, plasându-l pe G. Baronzi în categoria poeților minori. Născut la Brăila, George Baronzi a avut diverse funcții administrative: prefect de Brăila (1866); director de prefectură în județele Vlașca (1870), Covurlui (1879), Ialomița (1880); director de Cancelarie și prezident de curte la București. A desfășurat și o bogată activitate publicistică: a scris pentru „Curierul românesc” (1845); a editat, împreună cu Gh. Sion, foaia „Zioa” (1859);a fost redactor la „Patria”, „Concordia”, „Românul”, „Naționalul”, „Unirea”, „Buciumul”, „Trompeta Carpaților”, „Ghimpele”, „Literatorul” ș.a. Dincolo de aceasta, a fost și un scriitor foarte prolific (poate cel mai fecund) din epocă, publicând peste 45 de volume de versuri, teatru, traduceri și romanul în trei volume Misterele Bucureștiului (1862-1864). Cantitatea nu a putut să țină locul calității, G. Baronzi rămânând în istoria literaturii române drept un „productiv ca o uzină” (G. Călinescu), „unul dintre cei mai harnici și mai netalentați autori ai vremii” (Nicolae Manolescu), autor „productiv fără frână estetică” (Eugen Simion). La nivel de rimă și ritm, cele mai multe dintre poemele lui G. Baronzi au drept model poezia populară. Arareori, poetul adoptă – după cum constată Eugen Lungu în Antologia poeților minori din epoca Alecsandri & Bolintineanu (2017) – „genul de poezie intelectualistă”. Un exemplu, în acest sens, e poezia Viziune, despre care același Eugen Lungu afirmă: „Poetul Viziunii ar putea fi primul care punea, în același context, cuvintele luceafăr și geniu, vocabule emblematice pentru secolul al XIX-lea românesc. /…/ Inspirata expresie «Orele, larve fără de formă» poate concura liber cu imaginea eminesciană «Timpul mort și-ntinde trupul», o extraordinară materializare a purei abstracțiuni ce desemnează categoria filosofică timp”. Așadar, poetul ale cărui patru versuri Eminescu le-a făcut nemuritoare intuiește oarecum marea schimbare care se va produce, prin Eminescu, în poezia română. Nici în poezia intimă, nici în textele satirice sau patriotice, G. Baronzi nu a reușit să exceleze sau măcar să se sincronizeze cu tendințele estetice ale epocii și doar uneori în versurile lui „țâșnesc note reușite, ce anticipează parcă poezia bună a finalului de secol” (Eugen Lungu): „Umbrele s-adună,/ Frunzele suspină,/ Pe tăria brună/ Soarele-și declină/ Discul de coral.// Steaua nopții dalbă/ Saltă de pe munte,/ Ca o lampă albă,/ Bălăioara-i frunte/ Pe un cer senin” (Doamnele). Lucia Țurcanu, Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”   CĂȚELUL PĂMÂNTULUI   Când eram copil, ţin minte, Mama-adesea îmi zicea, Ş-a mea lacrimă fierbinte De pe ochii mei ştergea: În numele sfântului! Taci, s-auzi cum latră Căţelul pământului Sub crucea de piatră.     VIZIUNE   Părea că bunul nostru Saturn Ședea alene în vechiu-i turn, Și c-un ochi rece trecea-n revistă Vro câțiva secoli notați p-o listă. Apoi dodată zeul unchiaș Își luă zborul de uriaș Pe o inversă și nouă cale Cu totul contra căilor sale. Văzu atunci cum mai trecea Timpul sub brațu-i ce-l conducea. …………………………………. Ești un luceafăr ce vii din stele, Sau ești vreun geniu al țărei mele? Vii din Danubiu, vii despre munți? Ai vro nuvelă ca să-mi anunți? Ce face țara? e liniștită? E glorioasă? e fericită? Mai sunt partide? mai sunt fratrii? O mai sugrumă cruzii ei fii? ………………………………… Anticitatea-și întoarce carul Împlut de secoli, iar calendarul Fu într-acestea luat în răspăr. Anii-ntre dânșii se trag de păr; Iarna-arțăgoasă dă oarba verei, Oarba și toamnei și primăverei; Noaptea cu ziua se împungea, Își scotea limba, coada-și smulgea; Orele larve fără de formă, Urma și ele aceeași normă.   ZODIA RACULUI (fragment)   Nicio regulă sau lege, Niciun fel de îngrijire, Mic și mare nu s-alege, Toți nepăsători din fire: Pot să lase pe oricine Să-l zugrume, să-l despoaie, Să-l deprade cum îi vine, Ca un lup pe-o biată oaie. Mi-a venit să fug ca racu′ Înapoi, să-i las la dracu′! ……………………….. Nu e credit, nu-i dreptate, Nu e ban în vistierie. Cu minciuni și vorbe late Nu scăpăm de sărăcie. N-avem strade, nici șosele, Iarna gârlele ne-neacă: De atâtezdruncinele Am ajuns curea de teacă; Toate merg pe dos ca racu′ Unde coada-și vâră dracu′!   STRĂBUNII (fragment)   Când trăiam și noi în lume Altă fală nu doream Decât să purtăm un nume Demn de țara ce-o iubeam; Și-al ei steag pe ne-ntrerupte Nobil, mândru și curat, Prin mii taberi, prin mii lupte Brațul nostru l-a purtat, Iar trecând la nemurire, Dup-un trai adânc, bătrân, V-am lăsat de moștenire Bravul nume de român; Să-l purtați cu bărbăție Pentru dalba Românie.
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments